Alegerile le vor aerisi în bună măsură minţile. După, vor fi ce-au fost înainte să le proptească marinarul mâna pe creştet.
Până duminică, se mai prostesc prin baie, în faţa oglinzii, fac opoziţie de hăituială, se apără după cum îi taie capul de hăurile descoperite cu uluială prin ministere. E limpede că în mandatul lor s-a furat, fie şI dacă le numeri viloaiele ridicate în epoca de solidaritate cu sărăcimea. Nu punem la socoteală megaafacerile montate de reţele partinice bazate pe prietenii şi neamuri, pe care justiţia, prin definiţie, n-a fost obligată să le vadă. E oarbă. Pricopsiţi politic şI pecuniar pe mâna lui Băsescu, deposedaţi azi de butoane, pedeliştii lasă impresia unei cete care mârâie pe la colţuri tot ce le apare în faţă.
Nepărăsit de aerul mesianic (ca englezul Robert Powell, care o cam luase razna după ce l-a interpretat pe Christos, crezând că a rămas Christos pe viaţă), Boc îşi face campania la Cluj pe trei direcţii: cum a salvat Clujul de Funar, cum a salvat România, cum va re-inaugura drumul de centură. Concentrat pe propriul viitor, abia îşi mai ştie colegii. Nu crede că mai există partidul. Lăsat de izbelişte de suveranul de la Cotroceni, Boc are păreri în calitate de fost prinţ-consort. Nu-şi aminteşte cine e MRU, deşi crede că are perspective. În treacăt fie zis, liberal de ungureni neafliaţi, MRU se gândeşte să pună de-o asociaţie, o iniţiativă acolo, simţind nevoia regrupării elitei băsiste în jurul a ceva care să mai mişte cât de cât. Dacă nu va câştiga Clujul, Boc va fi doar colegul lui Baba. La fel, Igaş, colegul lui Falcă, Boghicevici, Seculici...guvernul de la Arad. Se întorc la rosturile lor după ce au încurcat (cu foloase) treburile pe malurile Dâmboviţei.
Un caz special este Roberta. Al doilea om în stat. La o conferinţă de promovare a poveştilor de succes organizată în oraşul în care a ferecat ta-su porţile, "Şa