Foto: Christian Silva / Intact Images Averile făcute prin devalizarea companiilor de stat vor fi puse sub sechestru pentru recuperarea pierderilor pricinuite, a declarat Daniel Chiţoiu, ministrul Economiei. El a precizat că în vizor sunt acele unităţi care au arierate.
„Primele măsuri pe care le iau în perioada următoare constau în schimbarea tuturor conducerilor care au fost numite politic acolo şi mai ales la companiile care înregistrează şi pierderi. Am început evaluarea şi am încheiat un parteneriat cu Ministerul Finanţelor Publice; am comunicat un număr de 60 de companii şi de societăţi din coordonarea Ministerului Economiei şi subsidiarii acestuia şi au fost programate în control financiar privind modul de administrare a patrămoniului public şi privat al statului“, a afirmat ministrul.
El a precizat că acolo unde există „rezultate că au fost scurse sume importante de bani, acelea vor fi recuperate, în primul rând, prin sechestru de către organele abilitate pe toate averile celor care au contribuit la devalizare şi recuperarea sumelor de la companiile care au luat aceşti bani“.
Management profesionist
Oficialul a precizat că va fi introdus managementul privat la marea majoritate a acestor companii, ceea ce va duce la dispariţia contractelor privilegiate şi a lipsei de profesionalism a managementului lor. Anterior, el a anunţat că primul manager privat la o companie de stat va fi ales la finalul lunii iunie, primele companii vizate fiind Hidroelectrica şi Transgaz.
Şeful misiunii Fondului Monetar Internaţional, Jeffrey Franks, afirma, pe 9 mai, că societăţile de stat sunt mai puţin profitabile din cauza risipei, corupţiei, ineficienţei, încercărilor de manipulare prin persoane motivate politic, Rom~nia nereuşind să facă progrese în asigurarea unui management competitiv. Compania de care vorbea el este Complexul Energetic Oltenia