Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Englezii celebrează cu fast jubileul de diamant al reginei Elisabeta a II-a

Publicat in rfi, duminică 3 iunie 2012 ·

O mie de nave participă duminică la cea mai mare paradă navală organizată pe fluviul Tamisa, în Londra, in ultimii peste 300 de ani. Este apogeul unui week-end de festivităţi pentru jubileul de diamant al reginei Elisabeta a II-a, mai exact aniversarea a 60 de ani de la încoronarea reginei. La eveniment se află şi prinţul Radu şi principesa Margareta.

Evenimentul a început sâmbătă, cu tradiţionala cursă de cai de la Epsom, şi va continua şi în următoarele două zile.

Duminică, un milion de oameni asistă la eveniment de pe malurile Tamisei în faţa a 50 de ecrane gigantice care prezintă imagini cu parada celor 1000 de nave.

Printre cei prezenţi la paradă, se numără prinţul Radu şi principesa Margareta. Regina va urmări parada nautică dintr-o barjă special amenajată pentru această ocazie. Veniturile Casei Regale au crescut considerabil în ultimele decenii

Imperiul imobiliar al reginei Elisabeta a II-a a supravieţuit în cei 60 de ani de la încoronare suişurilor şi coborâşurilor din piaţă, înregistrând o creştere a veniturilor de 9.200%, de peste trei ori rata inflaţiei, potrivit cotidianului Financial Times.

Portofoliul de proprietăţi, care aparţine monarhului pe durata cât se află pe tron, include porţiuni importante de plajă, platoul continental pe o distanţă de 19 kilometri de la ţărm, Parcurile Regale şi 106.000 de hectare de teren agricol. Nu sunt incluse Palatul Buckingham, Castelul Windsor sau proprietatea Balmoral din Scoţia, care sunt deţinute direct de regină.

Portofoliul de proprietăţi imobiliare Crown Estate a fost evaluat prima dată în 1987, când se ridica la 1,2 miliarde de lire sterline, iar până în 2011 a ajuns la 7 miliarde de lire sterline.

O mie de nave participă duminică la cea mai mare paradă navală organizată pe fluviul Tamisa, în Londra, in ultimii peste 300 de ani. Este apogeul unui week-end

Articolul in rfi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Decizii în coaliţie - Primul tur al alegerilor prezidenţiale, în 23 martie

News.ro acum 2 ore
Primul tur al alegerilor prezidenţiale ar urma să aibă loc în 23 martie, conform acordului de principiu la care au ajuns sâmbătă liderii coaliţiei de guvernare. Surse din coaliţie a precizat că liderii PSD, PNL UDMR şi ai grupului minorităţilor naţi

Putin își cere scuze după prăbușirea avionului în Kazahstan, fără a-și recunoaște responsabilitatea pentru zecile de decese

Ziare.com acum o ora
Preşedintele rus Vladimir Putin a recunoscut sâmbătă, 28 decembrie, potrivit Kremlinului, că apărarea antiaeriană rusă era în acţiune miercuri la momentul în care un avion azer încerca să aterizeze, aeronavă care s-a prăbuşit puţin mai târziu în Kaz

USB-C devine oficial standardul comun pentru încărcarea dispozitivelor în Uniunea Europeană

Ziua Constanta acum 2 ore
USB-C devine, în mod oficial, de sâmbătă, standardul comun pentru încărcarea dispozitivelor la nivelul Uniunii Europene, potrivit unui anunț al Comisiei Europeane, pe Facebook. Astăzi este ziua cea mare. Spunem bun-venit încărcătorului USB! USB-C es

Marcel Ciolacu, după reuniunea Consiliului Naţional Tripartit pentru Dialog Social: Măsurile fiscal-bugetare ce vor fi aprobate prin OUG vor avea ca impact reducerea cheltuielilor bugetare cu 19 miliarde de lei, echivalentul a 1% din PIB

News.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a coordonat, sâmbătă, consultările pe tema pregătirii măsurilor sociale şi economice şi a pachetului bugetar pentru anul 2025, care au avut loc în reuniunea Consiliului Naţional Tripartit pentru Dialog Social, de la Palatul

Ordonanța „trenuleț”: Angajările la stat suspendate, pensiile și salariile bugetarilor înghețate în 2025. Ce măsuri ia Guvernul

Libertatea acum 2 ore
Guvernul va adopta așa-numita Ordonanță „trenuleț” în ședința programată luni, 30 decembrie, potrivit informațiilor Libertatea din cadrul Executivului.

Gabriel Predica (Federaţia Solidaritatea Sanitară): Din punctul nostru de vedere această ordonanţă reprezintă o tăiere pe linie a drepturilor salariale, sănătatea e sistemul cel mai afectat / Nu excludem proteste spontane în spitale

News.ro acum o ora
Vicepreşedintele Federaţiei Solidaritatea Sanitară, Gabriel Predica, a declarat, sâmbătă, la Palatul Victoria, după reuniunea Consiliului Tripatit, că din punctul lor de vedere această ordonanţă reprezintă o tăiere pe linie a drepturilor salariale,

Primarul general al Capitalei speră ca până în vara acestui an rezultatele referendumului din 24 noiembrie să fie transpuse în legislaţie

News.ro acum o ora
Primarul general al municipiului Bucureşti, Nicuşor Dan, afirmă că Parlamentul este cel care trebuie să transpună în legislaţie rezultatele referendumului la care bucureştenii au fost chemaţi în 24 noiembrie şi ale cărui rezultate au fost validate.

Ciolacu promite susţinerea investiţiilor şi control riguros asupra cheltuielilor publice

Mediafax acum 47 minute
„La nivelul Guvernului ne-am asumat să asigurăm stabilitate economică şi să gestionăm cu responsabilitate resursele ţării. Vom pune în continuare accent asupra îmbunătăţirii calităţii vieţii oamenilor, îndeosebi a celor cu venituri reduse, şi a susţ

Donald Trump solicită amânarea interzicerii TikTok în SUA pentru a căuta o soluție politică

Ziare.com acum 6 ore
Preșdintele ales Donald Trump a cerut Curții Supreme a SUA să amâne aplicarea unei legi care ar putea interzice populara aplicație TikTok sau ar forța vânzarea acesteia, invocând necesitatea unui timp suplimentar pentru a explora o „rezolvare politi

Un bărbat a fost împușcat mortal în timpul unei partide de vânătoare, la Răcoasa, județul Vrancea

Ziua Constanta acum 2 ore
Procurorii vrânceni fac cercetări in rem după ce un bărbat de 40 de ani, care strângea lemne uscate din pădure, a fost împuşcat mortal, vineri seara, în timpul unei partide de vânătoare la Răcoasa, acuzaţiile fiind de ucidere din culpă, nerespectare

Vremea

București
acum

sâm.

2°/4°
dum.

3°/7°
lun.

1°/7°
mar.

2°/8°
Iasi
acum

sâm.

2°/3°
dum.

3°/7°
lun.

1°/6°
mar.

2°/8°
Constanta
acum

sâm.

2°/4°
dum.

2°/5°
lun.

2°/7°
mar.

3°/9°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

1°/5°
dum.

0°/5°
lun.

0°/5°
mar.

-0°/5°
Timisoara
acum

sâm.

-0°/4°
dum.

-0°/5°
lun.

0°/5°
mar.

0°/6°