Un grup de cercetători din Regat, tineri şi profund urbani, descindea în satul Cornova, din judeţul Orhei. Era o întâlnire pentru care niciuna dintre părţi nu era pregătită. Pagini realizate de redacţia Historia.

Monografiştii din echipa profesorului Dimitrie Gusti nu se aşteptau să găsească la Cornova la 13 ani de la unirea cu România, un sat care nu se trezise bine din ţarism; în care bătrânele localităţii, ca la comandă, se aşezau în genunchi şi băteau mătănii când fanfara intona imnul „Boze ţare" (Trăiască Ţarul!). Iar satul, ei bine, satul îşi întâmpina cercetătorii îmbrăcat în haine de oraş; fără port tradiţional, la horă sau la biserică, aşa că unii dintre monografiştii lui Gusti s-au trezit la Cornova că n-au obiect de studiu...

„Cu birje ovreieşti"

După ce, până la începutul anilor '30, fiecare regiune istorică a României fusese cercetată printr-un sat (fiecare regiune, cu excepţia Basarabiei), deplasarea la Cornova, în judeţul Orhei, a fost precedată de o explicabilă emoţie. Pentru tinerii cercetători bucureşteni, călătoria peste Prut avea coordonatele unei expediţii într-o lume necunoscută. În orice caz, mult mai exotică decât Ardealul sau Bucovina. Vechii monografişti aşteptau cu nerăbdare plecarea, iar unii s-au întors de la studii de la Paris sau de la Praga pentru a participa la monografie. Aşa se explică de ce foştii monografişti îşi aduceau aminte chiar şi în anii '80 de fiecare detaliu al deplasării de la Cornova.

Iată cum mi-a relatat, de pildă, Mihai Pop, revenit în ţară de la Praga pentru a participa la campania basarabeană, drumul până în satul basarabean; acel drum care se putea întinde şi pe un kilometru lăţime: „Noi coboram la târg la Ştefăneşti din tren, şi de la târg din Ştefăneşti ne duceam cu nişte birje ovreieşti (...). Şi atuncea drumul era lung, mergeai ceasuri, şi pe drumul acesta, din când în câ