Potrivit anchetatorilor, cei doi, Maria Stanciu, de 29 de ani, şi Iacob Nicolae Sau, de 42 de ani, din Răşinari, judeţul Sibiu, aveau o relaţie de mai bine de patru ani, însă femeia nu a mai dorit să continue această relaţie, astfel că, în urmă cu o lună, s-a despărţit de bărbat, a declarat procurorul criminalist de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu, Ioan Boţoc.
În tot acest timp, bărbatul a încercat să o readucă la el pe femeia de 29 de ani, însă aceasta a refuzat.
Anchetatorii spun că, duminică dimineaţă, Iacob Nicolae Sas şi-a aşteptat fosta concubină care se ducea împreună cu sora sa la serviciu, în municipiul Sibiu, şi a implorat-o să se întoarcă la el, însă pentru că nu a reuşit să o convingă bărbatul i-a secţionat gâtul cu un cuţit, apoi, când şi-a dat seama ce a făcut, a încercat să se sinucidă, folosind aceeaşi armă.
"Este vorba de o crimă urmată de o tentativă de sinucidere. După ce i-a secţionat gâtul concubinei cu un cuţit, bărbatul a vrut să se sinucidă, însă nu a reuşit. În prezent, este în operaţie, dar medicii spun că prognosticul este rezervat. Dacă va scăpa, bărbatul va fi cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de omor calificat, faptă ce se pedepseşte cu închisoare de la 15 la 25 de ani", a declarant procurorul criminalist Ioan Boţoc.
În urma tragediei care a avut loc, duminică dimineaţă, în Răşinari, un copil de patru ani a rămas fără mamă.
Potrivit anchetatorilor, cei doi, Maria Stanciu, de 29 de ani, şi Iacob Nicolae Sau, de 42 de ani, din Răşinari, judeţul Sibiu, aveau o relaţie de mai bine de patru ani, însă femeia nu a mai dorit să continue această relaţie, astfel că, în urmă cu o lună, s-a despărţit de bărbat, a declarat procurorul criminalist de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu, Ioan Boţoc.
În tot acest timp, bărbatul a încercat să o readucă la el pe femeia de 29 de ani,