Preşedintele Barack Obama le-a spus susţinătorilor săi că actuala criză a Europei a avut un impact major asupra pieţei forţei de muncă din Statele Unite ale Americii, noile locuri de muncă înregistrând în ultima lună cea mai performanţă, scrie Bloomberg. Sursa: REUTERS
“Nu suntem acolo unde ar trebui să fim, deocamdată, aţi văzut asta în cifrele recente referitoare la piaţa forţei de muncă", a spus preşedintele în cadrul campaniei de colectare de fonduri de la Chicago. “O mare parte din vină poate fi atribuită Europei şi norilor care vin de acolo peste Atlantic. Economia mondială a fost lovită de această criză, care are impact şi asupra noastră."
În ciuda criticilor americane, cancelarul Germaniei, Angela Merkel, se opune tot mai ferm soluţiei împărţirii sarcinii datoriei la nivelul zonei euro.
Criza zonei euro este principala cauză care a condus săptămâna trecută la anularea unor planuri de listare la bursă, rezultate slabe în industria manufacturieră din China şi la creşterea şomajului în SUA. Cu toate acestea Merkel respinge soluia împărţirii sarcinii datoriei spunând că nu va fi de acord "sub nicio formă" cu eurobondurile.
În prezent, "ni se cere să emitem eurobonduri spunându-ni-se că avem nevoie de rate de dobândă egale pentru toate statele şi situaţia se va rezolva", a spus Merkel în cadrul unui discurs susţinut ieri în faţa membrilor Uniunii Creştin Democratice, la Berlin. Însă Europa are nevoie de fapt de o revizuire a structurii economice care să permită creşterea competitivităţii continentului.
Merkel, liderul celei mai mari economii europene şi totodată cel mai mare contributor la planurile de salvare pentru Grecia, Portugalia şi Irlanda, este cel mai important jucător în lupta anti-criză. Criticile adresate de Obama lui Merkel în vederea prevenirii contagiunii s-au adăugat celor ale BCE, Franţei ş