Avea 12 ani când bunica sa a murit. În 1967 Ira a părăsit America definitiv pentru a se stabili în Olanda. L-am luat prin surprindere, spune Ira, şi îi este greu să îşi amintească dintr-o dată. "Eram singurul nepot, din câte ştiu eu, care a petrecut cel mai mult timp cu bunica. Şi de când mă ştiu eu, am ştiut că bunica era din România".
"Bunicii îi plăcea să muncească. Îşi căuta mereu de treabă. Şi era o femeie dominantă. Asta nu pot să uit, mai ales când s-a mutat în casă cu noi. Casa mică, mama şi ea era o femeie cu un caracter puternic – evreică din genul conservator - şi cam ieşeau scântei". Ira glumeşte şi mă întreabă dacă ştiu care este simbolul chinezesc al cuvântului "probleme." Spune că e un acoperiş cu două femei sub el.
"Nu am nici o îndoială. Că bunica era din România pentru mine era un fapt ştiut. Aveam doar 12 ani când a murit, nu îmi amintesc foarte bine ceea ce îmi povestea. Dar imaginea aceasta îmi este întimpărită în memorie: bunica, servind ceai Lipton şi povestind despre ţara cea veche".
Una dintre poveştile pe care, copil fiind, le-a memorat bine este momentul când Beila a părăsit Rusia. "Erau amândoi într-o căpiţă de fân, în căruţă, şi bunica zicea că ofiţerii încercaseră fânul cu baioneta să vadă dacă nu sunt fugari ascunşi. A fugit după ce aflase că bunicul meu murise. Bunicul a murit în timpul războiului ruso-japonez, la Vladivostok. A murit răpus de boală. Tatăl meu s-a născut fără tată", povesteşte Ira Moore în timpul interviului nostru via Skype. În spatele lui, pe perete, zăresc o fotografie alb-negru cu cinci portrete. Se întoarce, o ridică din cui şi îmi explică: el cu fraţii şi părinţii lui.
Despre tatăl său, Meyer Moore nu ştie multe. Doar obiceiurile mai ciudate pe care le avea şi faptul că în fiecare an, când se apropia 15 aprilie, îl căutau ziariştii să le mai spună o dată cum a
