Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Priorităţi de ministru

Publicat in Zi de zi - Mures, duminică 3 iunie 2012 ·

Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului (MDRT), prin noul său ministru, şi-a stabilit trei priorităţi pentru perioada următoare. Prima se referă la asigurarea infrastructurii pentru înfiinţarea de parcuri industriale, ceea ce înseamnă, implicit, crearea de locuri de muncă. A doua vizează atragerea de fonduri europene pentru finanţarea programului de reabilitare termică, în timp ce a treia priveşte dezvoltarea industriei de turism cultural, ceea ce implică reabilitarea din fonduri europene a centrelor şi a clădirilor istorice. Eduard Hellvig, ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului, a afirmat, vineri, la Târgu-Mureş că şi-a propus să dezvolte acele proiecte care vor crea locuri de muncă, respectiv vor aduce plusvaloare la bugete. Astfel, ministrul şi-a stabilit trei priorităţi de acţiune. Prima este iniţierea proiectului de sprijinire a infrastructurilor pentru parcurile industriale. „Prin acest proiect vom crea autorităţilor locale infrastructură de apă, canal, reţele termice, curent, asfaltare, astfel încât Consiliul Judeţean şi autoritatea locală să poată să iniţieze proiecte de parcuri industriale specifice zonei în care trăiesc”, a spus Hellvig. Acesta a criticat lipsa acestor proiecte în judeţul Mureş, dând, prin comparaţie, exemplul unor judeţe precum Sibiul sau Clujul, unde au fost dezvoltate asemenea investiţii şi unde cele trei, respectiv cinci parcuri reprezintă „forţa de dezvoltare a acestor comunităţi”. O altă prioritate se referă la programul de reabilitare termică a locuinţelor. Ministrul Dezvoltării intenţionează să acceseze 300 de milioane de euro pentru programul de reabilitare termică a locuinţelor, în condiţiile în care, în România, 250.000 de locuinţe sunt

construite în perioada 1950 – 1989 şi au nevoie de lucrări de izolare termică. Pentru a fi demarat în parteneriat cu Comisia Europeană, ministrul a avut deja o întâlnire la Co

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE: Candidatura Dianei Şoşoacă, respinsă de Biroul Electoral Central / Ce spune Şoşoacă / Cinci candidaturi validate / AUR: Respingerea candidaturii Dianei Şoşoacă reprezintă o nouă lovitură dată democraţiei / Anunţul BEC

News.ro acum 2 ore
Candidatura Dianei Şoşoacă a fost respinsă, sâmbătă, de Biroul Electoral Central. BEC a validat cinci candidaturi - George Simion, Elena Lasconi, Lavinia Şandru, Cristian Terheş şi Banu-Muscel John-Ion. UPDATE: ”Astăzi, BEC mi-a validat candidatura

CNA a decis ștergerea unor videoclipuri TikTok care îndemnau la violență împotriva membrilor BEC

Wall-Street.ro acum 19 minute
Întrunit în regim de urgență în ședință publică, Consiliul Național al Audiovizualului a analizat rapoartele de monitorizare întocmite de direcția de specialitate ca urmare a sesizării Biroului Electoral Central (BEC). Rapoartele cuprind materiale a

Alegeri prezidențiale 2025 Silviu Predoiu, fost nr.2 în SIE și-a depus candidatura în funcția de președinte al României

Ziua Constanta acum 35 minute
Astăzi, 15 martie 2025, candidatura lui Silviu Predoiu, candidatul desemnat din partea Partidului Liga Acțiunii Naționale (P.L.A.N.) pentru funcția de Președinte al României a fost înregistrată de către Biroul Electoral Central (BEC). Silviu Predoiu

Farul Constanța Denis Alibec, în lotul României pentru meciurile cu Bosnia - Herțegovina și San Marino

Ziua Constanta acum 2 ore
Selecționerul echipei national de fotbal a României, Mircea Lucescu, a convocat 26 de jucători pentru startul tricolorilor în preliminariile Campionatului Mondial din 2026 (15 care evoluează în străinătate și 11 din SuperLigă). România susține în ac

Nicușor Dan: „Evident că mi-ar plăcea ca Elena Lasconi să se retragă și USR să mă susțină”

Gandul acum 33 minute
Nicușor Dan a declarat, sâmbătă, într-o intervenția la Digi 24 că i-ar plăcea ca Elena Lasconi să se retragă din cursa prezidențială și USR să îl susțină, scrie Mediafax. Deși cei doi au avut o întâlnire „prietenoasă” acum o lună și jumătate, în car

UPDATE - Candidatura lui Victor Ponta, contestată la Curtea Constituţională – Este acuzat de tentativă de lovitură de stat, prin constituirea USL şi de plagierea lucrării de doctorat / Şedinţă la ora 17.00

News.ro acum 2 ore
Candidatura lui Victor Ponta a fost contestată la Curtea Constituţională, acesta fiind acuzat de tentativă de lovitură de stat, prin constituirea USL şi de plagierea lucrării de doctorat. Judecătorii se vor reuni la ora 17.00 UPDATE: ”În data de 15

BEC anunţă oficial deciziile adoptate în şedinţa de sâmbătă: Cinci candidaturi înregistrate şi cinci respinse. LISTA

HotNews acum 2 ore
Biroul Electoral Central anunţă oficial deciziile adoptate în şedinţa de sâmbătă, precizând că cinci candidaturi au fost înregistrate şi cinci au fost respinse. BEC anunţă că, în şedinţa de astăzi, 15 martie, a adoptat următoarele decizii: Decizie p

BEC sesizează organele de urmărire penală privind listele de susținători ale candidatului independent John-Ion Banu-Muscel

Ziua Constanta acum 2 ore
Biroul Electoral Central (BEC) a anunțat că, în ședința din 15 martie 2025, a decis sesizarea organelor de urmărire penală cu privire la listele de susținători depuse de candidatul independent John-Ion Banu-Muscel. Biroul Electoral Central (BEC) a a

Ambasadorul Africii de Sud în Statele Unite, declarat "persona non grata" de către secretarul de stat american, Marco Rubio

Wall-Street.ro acum 3 ore
Secretarul de stat american, Marco Rubio, l-a declarat pe ambasadorul Africii de Sud în Statele Unite "persona non grata", acuzându-l în special că îl "urăşte" pe preşedintele Donald Trump. Ebrahim Rasool "alimentează tensiunile rasiale, urăşte Stat

Ilie Bolojan, după summitul virtual convocat de Keir Starmer: Am subliniat angajamentul României de a continua sprijinul pentru Ucraina şi pentru eforturile de asigurare a unei păci durabile şi corecte

News.ro acum 49 minute
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a afirmat, sâmbătă, după summitul virtual convocat de prim-ministrul britanic Keir Starmer, în urma discuţiilor dintre Ucraina şi SUA de la Jeddah, că a subliniat angajamentul României de a continua

Vremea

București
acum

23°
sâm.

14°/24°
dum.

12°/18°
lun.

4°/12°
mar.

0°/6°
Iasi
acum

19°
sâm.

10°/22°
dum.

4°/10°
lun.

1°/8°
mar.

-2°/4°
Constanta
acum

27°
sâm.

12°/27°
dum.

9°/14°
lun.

5°/9°
mar.

1°/6°
Cluj-Napoca
acum

23°
sâm.

10°/23°
dum.

5°/10°
lun.

-1°/6°
mar.

-4°/2°
Timisoara
acum

17°
sâm.

11°/19°
dum.

6°/11°
lun.

1°/9°
mar.

-1°/6°