Principalele adversare ale României în campania de calificare pentru Mondialul din 2014 au şocat Europa, învingând Irlanda de Nord (6-0), respectiv Portuglia (3-1).
Victoria din Elveţia şi prestaţia unor jucători tineri precum Grozav l-au făcut pe Victor Piţurcă mai încrezător în privinţa unei calificări la Mondialul din 2014. Numai că, dacă jocul tricolorilor s-a îmbunătăţit, acelaşi lucru e valabil şi pentru principalele echipe cu care România se va bate pentru locul 1 în grupa D.
CR7 şi-a îngropat echipa la Lisabona
Turcii şi-au continuat forma bună din 2012. Elevii lui Abdullah Avci au stricat o seară ce ar fi trebuit să le ridice moralul portughezilor. Cu 62.000 de oameni în tribunele Stadionului „Da Luz", lusitanii mizau pe o victorie în ultimul test înainte să debuteze în „grupa morţii" la Euro 2012. Numai că, până să-şi măsoare forţele cu Germania (9 iunie), Danemarca (13 iunie) şi Olanda (17 iunie), Ronaldo şi compania s-au împiedicat de Turcia!
Oaspeţii au avut 2-0 după 52 de minute, graţie unei „duble" semnate de Umut Bulut, vârful de 29 de ani al lui Toulouse. În ciuda faptului că au atacat în valuri, gazdele au marcat abia în minutul 57, Nani fructificând pasa lui Ronaldo.
Starul lui Real Madrid putea să facă 2-2, însă penalty-ul său a fost parat de portarul Demirel (65). Un alt jucător al „galacticilor", Pepe, a încheiat conturile cu un autogol, iar Portugalia - Turcia s-a terminat 1-3!
„Nimic nu ne-a mers"
Afectat din cauza rezultatului, selecţionerul lusitanilor a invitat totuşi la calm. „Rezultatul nu reflectă ceea ce s-a jucat pe teren. Nimic nu ne-a mers, aşa cum ne aşteptam. Important e să nu ne pierdem speranţele şi să credem în munca noastră", şi-a început discursul Paulo Bento.
„La ce ocazii am avut, ar fi trebuit să marcăm înaintea turcilor, dar nici la 0-1