Au profitat din plin de weekend-ul prelungit şi au ales relaxarea în mijlocul naturii. Este vorba despre turiştii din judeţ şi nu numai, care mai ales astăzi, în a doua zi de Rusalii, au pus embargo plictiselii. Cu soarele deasupra, apa susurând şi aerul de munte, cine poate rezista unei aventuri pe Valea Sohodolului?!
Cum nu se întâmplă prea des să ai un weekend prelungit, turiştii l-au valorificat la maxim. Nu oricum şi nu oriunde. Cu provizii, cort şi măsuţe de picnic, au poposit pe valea Sohodolului. Pentru o familie din Mehedinţi, nu mai este de mult o premieră să se afle în zona de un pitoresc aparte şi revin de fiecare dată cu plăcere. Sunt îndrăgostiţi de locul care le are pe toate, aer curat, munte şi apa limpede a Sohodolului care îmbie şi odihneşte mintea obosită. „Trebuie să recunosc, este o zonă extraordinar de frumoasă, merită efortul de fiecare dată să venim aici, ceea ce şi facem. Nu am ratat nici o vizită la mănăstirea Tismana, după care am pus cortul aici şi nu ne mai vine să ne dezlipim de peisaj. De unde suntem noi, nu avem această privelişte”, a declarat turistul venit din judeţul învecinat. Zona este plină de potenţial. Ştiu cel mai bine turiştii care practică alpinismul şi dau curs antrenamentelor escaladând pereţii abrupţi. Cum un cort niciodată nu strică în drumeţii, pentru un grup din Timişoara s-a dovedit binevenit. „Suntem din Timişoara, dar am venit aici. Nu ne pare rău, este şi frumos şi antrenant pentru noi care facem alpinism. Acum, o luăm din loc, dar vom reveni”, a explicat tânărul venit din Timişoara. Vremea a ţinut cu turiştii care au sărbătorit şi cea de-a doua zi de Rusalii în mijlocul naturii. Cei mai mulţi spun că au găsit astfel antidotul la oboseală şi rutină, iar nimic nu se compară cu gură de aer proaspăt şi un ciripit de păsărele lângă un izvor de munte.
Au profitat din plin de weekend-ul prelungit şi au ale