Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cum «se feresc» asigurătorii de inundaţii

Publicat in Capital, luni 4 iunie 2012 ·

Sute de mii de oameni care trăiesc în zone inundabile riscă să rămână fără despăgubiri în caz de calamitate din cauza excluderilor din contractele de asigurare

Ploile abundente care au căzut în ultima lună ne-au reamintit că trăim în ţara unde inundaţiile au devenit deja un fapt comun. An de an, sute de localităţi din România sunt scufundate la propriu, iar bilanţul ultimilor doi ani arată că peste 2.000 de locuinţe au fost distruse complet şi alte câteva mii au fost avariate substanţial. În condiţiile în care, potrivit legii, statul nu va da niciun leu pentru persoanele afectate de calamităţi, nevoia unei poliţe de asigurare este evidentă, mai ales că asigurarea locuinţei a devenit obligatorie prin lege. Anul trecut, numărul locuinţelor asigurate a atins un maxim istoric, depăşind patru milioane, adică jumătate din totalul fondului locativ. Cu toatea acestea, o parte a celor care au cumpărat o poliţă ce acoperă şi riscul de inundaţii sau alunecări de teren nu pot fi siguri că primesc şi despăgubirea în caz de calamitate. Vinovate sunt aceleaşi „excluderi“ despre care Capital a mai vorbit şi în numerele anterioare. Unele companii de asigurări au găsit o metodă aparent legală (până la proba contrarie) de a muta o bună parte a riscului din ­curtea proprie în cea a clienţilor.

Asigurări sau simple coli A4?

„Am văzut poliţe de asigurare a locuinţei de-a dreptul bizare. Contractul îmi spune că am asigurat riscul de inundaţii şi alunecări de teren dar, mai jos, cu litere mici, la capitolul excluderi, mă anunţă că nu primesc despăgubirea în situaţia în care locuinţa este situată într-o zonă inundabilă. Şi atunci de ce îmi mai vând asigurarea?“, se întreabă un specialist cu experienţă în lumea asigurărilor. Problema cu aceste poliţe de asigurare emise de companii importante din România este chiar mai gravă. Cel puţin deocamdată, nicio institituţie din

Articolul in Capital >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Pușcașii marini au fost trimiși în Los Angeles. Președintele Biden și-a exprimat compasiunea față de familiile celor care și-au pierdut viața în urma incendiilor

Ziare.com acum 21 minute
Președintele Statelor Unite, Joe Biden, și-a exprimat solidaritatea cu familiile celor 24 de persoane din California care și-au pierdut viața în urma incendiilor devastatoare. Acesta a subliniat că procesul de reconstrucție a orașului Los Angeles va

A fost cutremur noaptea trecută în România! Ce magnitudine a avut

Ziua Constanta acum 32 minute
În ziua de 14 Ianuarie 2025, la ora 00:05:11 (ora locală a României), s-a produs în ZONA SEISMICA VRANCEA, VRANCEA un cutremur slab cu magnitudinea ml 2.2, la adâncimea de 78.2 km. Potrivit INFP, cutremurul s-a produs în apropierea următoarelor oraş

Emisiunile zilei de marţi, 14 ianuarie 2025

Ziarul Financiar acum 11 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

O cometă rară poate fi vizibilă pentru prima dată în 160.000 de ani

News.ro acum 54 minute
O cometă strălucitoare ar putea fi vizibilă pe cerul din întreaga lume în următoarele zile, pentru prima dată în 160.000 de ani, relatează BBC. Nasa a declarat că strălucirea viitoare a unei comete este „de notorietate” greu de prezis, dar că cometa

Pep Guardiola şi soţia sa Cristina Serra s-au despărţit după 30 de ani de relaţie

Mediafax acum 27 minute
Separarea a avut loc în decembrie 2024, dar cuplul a păstrat discreţia timp de o lună. Vestea a început să circule mai întâi în Argentina, apoi în Spania. Conform El Periodico, cei doi locuiesc deja în case separate, iar doar câţiva prieteni apropia

Doi polițiști din Botoșani, grav răniți, după ce mașina de poliție în care se aflau a fost lovită de un tir

Ziua Constanta acum 10 ore
Doi polițiști din Botoșani au fost grav răniți, luni seară, după ce mașina de poliție în care se aflau a fost lovită de un tir, incidentul având loc pe un drum județean, în localitatea Vorona Mare, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență

Ziua Culturii Naționale, sărbătorită la Stockholm, în Suedia

Ziua Constanta acum 11 ore
Ziua Culturii Naționale va fi sărbătorită, la Stockholm, miercuri, de la ora 18,00, printr-un recital extraordinar de poezie și de muzică clasică dedicat poetului Mihai Eminescu, de la nașterea căruia se împlinesc 175 de ani. Evenimentul, susținut d

Bogdan-Constantin Matei este noul preşedinte al Agenţiei Naţionale pentru Sport

News.ro acum 8 ore
Bogdan-Constantin Matei este noul preşedinte al Agenţiei Naţionale pentru Sport, conform deciziei publicată în Monitorul Oficial şi semnată de premierul Marcel Ciolacu. Funcţia era deţinută interimar, de la 31 decembrie, de Thomas-Răzvan Moldovan, d

Un bărbat a furat trei picioare amputate de la Spitalul Cantacuzino din București și a pierdut unul dintre ele pe stradă, în timp ce fugea

Libertatea acum 8 ore
Bărbatul a sărit gardul de la Spitalul Cantacuzino din București și a furat trei picioare amputate, dintre care unul a fost găsit, ulterior, pe stradă, de un medic. Incidentul a avut loc, vineri, 10 ianuarie, dar poliția a fost anunțată trei zile ma

Luminiţa Odobescu, fost consilier al lui Klaus Iohannis şi fost ministru de Externe, este noul consilier al lui Marcel Ciolacu

Adevarul acum 10 ore
Potrivit deciziei publicate în Monitorul Oficial, Luminiţa Odobescu, fost ministru de Externe şi fost consilier al preşedintelui Klaus Iohannis, va fi noul consilier al prim-ministrului.

Vremea

București
acum

-3°
mar.

-3°/2°
mie.

-2°/3°
joi

-1°/4°
vin.

-1°/5°
Iasi
acum

-2°
mar.

-2°/1°
mie.

-3°/3°
joi

-2°/2°
vin.

-1°/6°
Constanta
acum

-2°
mar.

-2°/3°
mie.

-0°/4°
joi

0°/5°
vin.

1°/5°
Cluj-Napoca
acum

-8°
mar.

-8°/0°
mie.

-6°/-1°
joi

-5°/0°
vin.

-4°/1°
Timisoara
acum

-8°
mar.

-8°/3°
mie.

-2°/0°
joi

-3°/2°
vin.

-2°/3°