Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Reparațiile pentru DJ 104 Șercaia – Hoghiz, bugetate pentru 2013

Publicat in News Brasov, luni 4 iunie 2012 ·

Ministrul Transporturilor, Ovidiu Silaghi, a declarat astăzi, la Brașov, că va sprijini clasificarea DJ 104 („Drumul Rușinii) ca drum național și asigurarea banilor pentrui reparații prin bugetul pe anul viitor.

„Pe bugetul din acest an, Brașovul nu are prinse la finanțare decât cele două tronsoane ale centurii colitoare, deși există foarte multe proiecte pregătite și depuse pentru a fi bugetate la nivelul întregului județ. Nu vreau să comentez modul în care au fost alese pentru finanțare. Ne propunem să menținem finanțarea proiectelor în desfășurare, iar pe bugetul de anul viitor sa trecem și acest drum județean reclasificat la Drumurile Naționale și să fie reparat cu bani de la Guvern“, a precizat Silaghi.

„Parlamentarii PNL și PSD au cerut în fiecare an alocarea de fonduri pentru repararea lui. Pentru „Drumul Rușinii“, după cum este numit, sunt necesari 40 de milioane de euro. Consiliul Județean a reușit să repare în ultimii patru ani aproape toate drumurile județene, cu 68 de milioane de euro, lucrări care au fost de foarte bună calitate, dovadă că rezistă și acum. DJ 104 nu a fost prevazut pentru traficul greu, de aceea reparațiile pe care le-am făcut, mai mult o cârpeală, nu au avut cum să reziste. Acolo trebuie reparații capitale, de aceea am solicitat reclasificarea acestuia ca drum național, pentru că nu avem fonduri așa de mari, după cum le spuneam și oamenilor din zonă. Nu ne era greu să iompunem o limită de trafi de maximum 10 tone, dar acest lucru ar fi însemnat să oprim producția la fabrica de ciment, unde lucrează 500 de oameni, și nu ne putem juca cu locurile de muncă. Am vorbit și cu cei de la Lafarge să se implice, penbtru că ei sunt ci care au fistrus drumul, mai ales că au avut anul trecut, în România, un profit de peste 600 milioane de euro, vânzând cimentul la un preț dublu față de prețul de pe piața din Europa, si ar trebui să se

Articolul in News Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SuperLiga: Dinamo, doar remiză cu FC Botoșani. Un gol al „câinilor” a fost anulat

HotNews acum 3 ore
Dinamo Bucureești și FC Botoșani au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat luni, pe stadionul „Arcul de Triumf”, în etapa a doua din SuperLiga. Dinamo – FC Botoșani 0-0 Toate ocaziile din prima repriză le-au aparținut „câiniilor”: Musi (‘5

Emisiunile zilei marţi, 22 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 3 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum 8 ore
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

Video A murit actorul Malcolm-Jamal Warner, Theo din „The Cosby Show”. S-a înecat în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica

Adevarul acum 2 ore
Malcolm-Jamal Warner, actorul cunoscut mai ales pentru rolul Theo Huxtable din serialul The Cosby Show, a murit. Warner, care avea 54 de ani, s-a înecat duminică, în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica.

Percheziții pe scară largă în rândul agenției anticorupție din Ucraina. SBU vânează „cârtițe” ale Rusiei

HotNews acum 2 ore
Serviciile de securitate ucrainene au arestat luni mai mulți oficiali din principala agenție anticorupție a țării și au efectuat zeci de percheziții, într-o acțiune pe care instituția vizată o consideră exagerată și care, potrivit acesteia, i-a bloc

Ilie Bolojan: „Cât timp voi fi premierul României, voi căuta nu să creez FALII în COALIȚIE”

Gandul acum 4 ore
Premierul Ilie Bolojan este ferm convins că actuala Colaliție nu este una de conjunctură și va trece testul politic, inclusiv pe pachetul doi posibil asumat. Pe timpul mandatului său, Premierul promite să nu creeze noi falii între PNL și PSD, în spe

Ilie Bolojan spune că doar 35% dintre proiectele programului Anghel Saligny ar urma să continue: „Am cheltuit mai mult decât ne-am angajat”

Adevarul acum 5 ore
Premierul Ilie Bolojan a explicat că doar 35% dintre proiectele pe Anghel Saligny ar urma să continue în acest an. Autoritățile și constructorii au fost anunțați să-și pună lucrările în siguranță.

Programul SGR-RetuRO se va extinde. Ministrul Mediului a anunțat noile ambalaje care vor intra pe listă

Adevarul acum 3 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat că analizează extinderea Sistemului de Garanție-Returnare (SGR) și la alte tipuri de ambalaje, precum borcanele sau cartoanele de lapte.

Ghinion teribil pentru CFR Cluj » Cine e posibila adversară din turul 3: traseu infernal în Europa League

Gazeta Sporturilor acum 11 ore
Dacă trece de Lugano în turul 2 preliminar Europa League, în al treilea tur. Portughezii sunt mari favoriți împotriva bulgarilor.

Sondaj INSCOP. Două treimi dintre români spun că Ceaușescu a fost un lider bun: „Procentele catastrofice care mitologizează viața în comunism nu sunt doar rezultatul unui fenomen natural”

HotNews acum 12 ore
66% dintre români cred că fostul lider comunist Nicolae Ceaușescu a fost un președinte bun pentru țară. 24% dintre români cred că acesta a fost un lider rău pentru România, iar 7,8% spun că nu știu să aprecieze acest lucru, potrivit unui sondaj INSC

Vremea

București
acum

25°
mar.

23°/41°
mie.

23°/37°
joi

21°/39°
vin.

23°/42°
Iasi
acum

22°
mar.

21°/37°
mie.

18°/33°
joi

20°/34°
vin.

19°/36°
Constanta
acum

21°
mar.

21°/34°
mie.

23°/26°
joi

24°/28°
vin.

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

20°
mar.

20°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/34°
Timisoara
acum

23°
mar.

18°/33°
mie.

21°/35°
joi

22°/39°
vin.

22°/38°