Omul ca individ se compune din trup, minte şi suflet, hai să spunem emoţii, sentimente, trăiri pentru cea de-a treia componentă a sa, ca să nu începem să teoretizăm ce este sufletul. El poate evolua când toate aceste componente ale sale sunt armonioase şi în echilibru şi totuşi, ca specie nu am evoluat datorită calităţilor fizice în raport cu celelalte specii cu care am împărţit Pământul, căci faţă de multe dintre ele am fost şi suntem destul de dezavantajaţi. Omenirea a ajuns unde este astăzi datorită minţii, a ingeniozităţii şi a emoţiilor şi sentimentelor noastre care ne-au adus împreună, individ lângă individ, de la primul cuplu, apoi la primul grup, la prima aşezare a unui trib, până la oraşe şi mai târziu state şi imperii. Odată cu progresul tehnologic, omul a evoluat şi ca fiinţă spirituală, după ce a reuşit să-şi rezolve nevoile primare care îi asigurau supravieţuirea. A existat o proporţie între progresul tehnologic şi evoluţia spirituală şi astfel traiectoria noastră ca specie era înscrisă pe traiectoria evoluţiei.

Iată însă că devine evident că undeva, în ultima jumătate de secol progresul tehnologic a luat-o mult înaintea stadiului evolutiv al fiinţei umane: războaiele nu au încetat cu adevărat niciodată, mase mari de oameni de pe suprafeţe mari de glob trăiesc în sărăcie sau se extermină unele pe altele, iar omul şi-a făcut idol corpul său. Corpul şi bunăstarea materială, confortul de fiecare zi, jucăriile necesare omului modern au devenit ceea ce se numeşte o societate de consum, care devorează indivizii care o compun la toate cele trei nivele: trup, minte şi suflet. Se promovează individualismul, căci mai mulţi indivizi izolaţi înseamnă consum mai mare de bunuri şi o dependenţă mai mare de societate. Altădată, trăiau într-o familie şi într-un cămin chiar şi trei generaţii, ceea ce făcea ca celula familiei să fie una rezistentă la „intemperiil