Comisia Europeană va introduce un cadru legislativ care să ofere autorităţilor naţionale puteri sporite de a interveni pentru a preveni colapsul băncilor, inclusiv dreptul de a concedia conducerea băncilor şi a impune pierderi asupra deţinătorilor de obligaţiuni neasigurate.
În centrul acestui pachet legislativ, care va fi prezentat miercuri, se află propunerea de a oferi membrilor Uniunii Europene puterea de a interveni înainte ca banca în cauză să intre în incapacitate de plată şi de a transfera costurile restructurării băncii de pe umerii contribabililor pe cei ai investitorilor, anunţă publicaţia financiară „Wall Street Journal”.
Reglementare mai strictă
Propunerea este ultima dintr-un şir de noi măsuri de reglementare în urma crizei financiare din 2008, măsuri care au ca scop prevenirea unui viitor dezastru financiar de tipul celui survenit în urma prăbuşirii Lehman Brothers. Însă aceste propuneri vor avea un efect nesemnificativ asupra problemelor cu care se confruntă în prezent sistemul bancar european şi sunt şi departe de recentele discursuri ambiţioase cu privire la crearea unei uniuni bancare regionale, cu garanţii comune ale depozitelor şi aflată sub supravegherea atentă a UE.
Citeşte aici despre cât a fost nevoită Grecia să injecteze în sistemul bancar naţional pentru a asigura supravieţuirea acestuia
Propunerile au provocat, de asemenea, îngrijorări, mai ales asupra riscului ca forţarea investitorilor de a suporta costurile restructurării unei bănci să crească şi mai mult costurile de finanţare ale băncilor europene şi să agraveze criza financiară din cadrul zonei euro.
Beneficii pe termen lung
Conform jurnaliştilor „Wall Street Journal”, familiari cu textul acestei propuneri, viitorul pachet legislativ prevede că băncile vor fi obligate să deţină fonduri proprii şi obligaţiuni eligibile