Până la împlinirea vârstei de 4 ani, 90% din copii spun deja primele minciuni, iar situaţia nu se schimbă pe măsură ce cresc. Motivele sunt diverse: de la căutarea afecţiunii până la obţinerea unor avantaje sau evitarea pedepselor.

Cel puţin o dată pe zi spunem un neadevăr. Uneori intenţionat, alteori chiar involuntar din cauză că nu vrem să-i rănim pe cei din jur. Potrivit unui studiu realizat de cercetătorii Universităţii din Massachusetts, cel mai des îi minţim pe părinţii noştri, urmaţi de prieteni, de fraţi şi surori.

Vârsta la care începem să spunem primele minciuni este una foarte fragedă: de la doi ani. Psihologii sunt de părere însă, că la această vârstă, micuţii nu ascund adevărul în mod conştient.

Distracţie înainte de toate

„Copilul va observa ce îşi doreşte adultul să audă şi, din dorinţa de a-i face pe plac, va încerca să dea răspunsurile «potrivite». Noi, ca adulţi, numim aceste răspunsuri minciuni. Ele fac parte, de fapt, din jocul de «seducere» a adultului pe care copilul îl joacă în mod instinctiv. E o reacţie firească, normală, de adaptare la mediu. Un copil are nevoie de protecţie şi consideră că, pentru ca adultul să rămână în relaţie şi să-l protejeze, trebuie să fie mulţumit de el. Minciuna serveşte acestui scop", explică psihologul Silvia Ungureanu din Bucureşti.

Alexandra, mămica unei fetiţe de trei ani şi jumătate, povesteşte că o observat că micuţa ei spune minciuni, însă nu se panichează, căci este conştientă că la această vârstă acestea sunt nevinovate. „Minciunile pe care le spune copilul meu sunt pentru amuzament. Deşi are trei ani, Ruxandra a realizat că unele afirmaţii ale sale mă distrează. Un banal exemplu ar fi: «Tati se plimbă prin curte cu bicicleta mea». ­Într-adevăr, este amuzant să mi-l imaginez pe tati cum face ture prin grădină cu bicicleta roz a fetiţei noastre", spune Alex