Am văzut că un american s-a căsătorit cu aleasa inimii sale. Foarte frumos, căci familia este baza societăţii ! N-a constituit o piedică faptul că ea era nu o femeie propriu-zisă, normală, ci un manechin gonflabil, de plastic şi cauciuc. Se mai preciza în ştirea respectivă că cei doi s-au cunoscut într-un sex-shop din oraşul Los Angeles, unde ea stătea - cuminte şi apetisantă - pe raft.

Se pare că a fost vorba despre ceea ce numim dragoste la prima vedere. Ea, mai sfioasă din fire, i-a dăruit mâna, dar n-a declarat nimic pentru publicul larg. Însă el a afirmat cu putere că a întâlnit femeia ideală, partenera sublimă de viaţă, sufletul lui pereche, căutat îndelung, fără speranţă la un moment dat.

Eu nu prea pot să-mi dau cu părerea, că nu deţin nici măcar o cât de cât decentă experienţă necesară în domeniu. Dar, dacă e să dau crezare bărbaţilor trecuţi printr-o viaţă marcată de borne femeieşti dese, s-ar putea ca americanul să aibă mai multă dreptate chiar decât crede el însuşi.

S-ar putea ca fericitul mire să fie, nu numai probabil, cel mai deştept bărbat de pe întinderea pământului şi din restul sistemului nostru planetar. Dar e posibil să fi deschis şi un drum tentant pentru restul. Un drum demn de urmat nu numai de bărbaţi, ci şi de femei. Că şi ele, săracele, se pot căsători cu nişte vibratoare şarmante, terminate sau nu prin nişte bărbaţi gonflabili, cu muşchi apetisanţi, din plastic.

Poate că ăsta e viitorul. Femei şi bărbaţi de plastic, copii rezultaţi, din plastic şi ei. Ce bine ar arăta un parlament cu deputaţi şi senatori artificiali. Ce puţin ar costa ei, faţă de ăştia în carne şi oase, care tot artificiali sunt, deşi nu recunosc. Ca să nu mai vorbim că eficienţa lor ar fi, cu siguranţă, mult, mult mai mare.

Apropo de politicienii manechine. Un partid, la fel de tâmpit ca toate din România, l-a trecut pe bătăuşul Cătălin Moroş