Discuția în jurul raportării la valorile creștine ale Europei a căpătat un nou impuls o dată cu dezbaterile despre adoptarea Tratatului de la Lisabona în 2007. Este necesară sau nu precizarea în preambulul Tratatului a valorilor și rădăcinilor creștine ale Europei? În discuții și polemici au fost implicați reprezentanți de seamă ai lumii academice și politice europene, dar și activiști sau susținători ai uneia sau alteia dintre viziuni. Pledoarii se fac în continuare, fiecare tabără avându-și propriul lobby.
Iată spre exemplu două tabere situate pe poziții contrare:
„În ciuda absenței menționării rădăcinilor creștine ale Europei, salutăm afirmațiile prevăzute în Tratat care sunt, în fapt, inspirate din gândirea și valorile creștine. Astfel, pentru prima dată, Tratatul afirmă explicit că demnitatea umană este prima dintre valorile Europei, înaintea libertății, democrației și a egalității. Totodată, se amintește că obiectivele Uniunii sunt pacea, ocuparea forței de muncă, dezvoltarea durabilă, comerțul liber și echitabil, apărarea drepturilor omului, respectul și dezvoltarea dreptului internațional. Noțiunea de solidaritate – termen rar întrebuințat în dreptul comunitar precedent – devine centrală”[1].
Sau: „Uniunea Europeană, spre deosebire de statele membre, este rezultatul politicii moderne seculare europene de după cel de-al doilea Război Mondial. Ea nu a avut niciodată o bază instituțională sau ideologică în religie. Autoritatea și legitimitatea sa s-au găsit în principiile democrației moderne, cu cetățenia ca ultimă sursă a legitimității și autorității, și nu în Dumnezeu sau orice altă entitate. [...] Atunci când suntem implicați în dezbateri despre valori, principii și etici trebuie să respectăm pluralitatea Europei[2]”.
Primul citat aparține unui grup intitulat „Inițiativa creștinilor pentru Europa”, iar cel de-al doilea aparține „Platf
