Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Kelemen: Preşedinţii celor două Camere sunt de acord cu UDMR, vizita lui Kover nu este binevenită

Publicat in Adevarul, luni 4 iunie 2012 ·

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, declară că preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului au arătat, prin scrisoarea trimisă lui Kover Laszlo, că sunt de acord cu poziţia Uniunii, potrivit căreia o implicare a lui Kover Laszlo în campania electorală din România nu este binevenită.

Kelemen a declarat, luni, corespondentului MEDIAFAX că maghiarii din România sunt suficient de maturi ca să ştie cu cine să voteze la alegerile locale, fără niciun "ajutor" din partea preşedintelui Parlamentului Ungariei. "Am aflat de solicitarea preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului României, Vasile Blaga şi Roberta Anastase, şi cred că ceea ce noi spunem de trei săptămâni, că nu este binevenită o implicare în campania electorală din România din partea preşedintelui Parlamentului Ungariei, se susţine în continuare. Ei sunt de acord cu ceea ce am spus noi până acum. Este o competiţie internă la noi, dar cred că maghiarii din România sunt destul de maturi ca să ştie fiecare om care merge la vot, cu cine să meargă mai departe, fără un «ajutor» din partea lui Kover Laszlo. Subliniez că noi nu ne bucurăm şi chiar credem că nu este binevenită o implicare în această competiţie internă", a spus Kelemen Hunor.

Soluţia corectă

Acesta şi-a manifestat speranţa că la alegerile locale "fiecare maghiar din România va opta pentru o soluţie corectă şi nu va ţine cont de astfel de intervenţii şi de implicări". "Noi am avut şi în 2008 alegeri pe care le-am câştigat în pofida faptului că foarte mulţi politicieni din Ungaria s-au implicat şi se va dovedi încă o dată că maghiarii din România sunt oameni maturi şi responsabili şi ştiu care sunt interesele lor şi care este interesul comunităţii maghiare din România. Prin astfel de intervenţii şi implicări se poate strica mult mai mult decât se observă la prima vedere şi se poate strica tot ce am construit împreună, maghia

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Carambol pe Autostrada Soarelui. A fost activat planul roșu de intervenție, iar traficul a fost blocat

HotNews acum 3 ore
Un accident a avut loc, duminică, pe Autostrada A2, la kilometrul 171, sensul spre București. Autoritățile au activat planul roșu de intervenție, fiind implicate mai multe mașini. Nu au fost persoane grav rănite, potrivit primelor informații, anunță

Şeful Pentagului, Pete Hegseth, a invocat în mod fals lipsa armelor pentru a opri livrările către Ucraina, acuză democraţii

G4Media acum 30 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Pete Hegseth, secretarul american al apărării, a oprit unilateral o livrare convenită de ajutor militar către Ucraina din cauza unor îngrijorări nefondate că stocurile de arme ale SUA sunt deficitare

Analiză: Industria jocurilor de noroc în genunchi, piaţa neagră explodează

Ziarul Financiar acum o ora
România continuă ofensiva fiscală asupra industriei jocurilor de noroc, propunând o nouă serie de majorări de taxe, cu scopul declarat de a creşte veniturile la buget cu până la 30%. În realitate însă, măsurile riscă să îngenuncheze definitiv piaţa

Când trece valul de caniculă, care aduce temperaturi de 41 de grade și nopți tropicale. Anunțul unui meteorolog

HotNews acum 3 ore
Aproape întreaga țară se află sub avertizări meteo de căldură extremă. Luni, aproape tot sudul României se află sub cod roșu de caniculă, fiind anunțate maxime de 41 de grade în timpul zilei și nopți tropicale. Meteorologii au anunțat și când urmeaz

UPDATE Incendiul de vegetație uscată de la Chilia, Tulcea, s-a reaprins! Se efectuează operațiuni de stingere cu elicopterul

Ziua Constanta acum o ora
Astăzi, 6 iulie 2025, în ciuda eforturilor susținute ale forțelor de intervenție, în această dimineață incendiul din zonă localității Chilia s-a reaprins, pe fondul condițiilor meteo nefavorabile și al vegetației extrem de uscate, fiind necesară o n

Rusia afirmă că a doborât 120 de drone ucrainene peste noapte

G4Media acum 41 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Sistemele antiaeriene ruseşti au doborât peste noapte 120 de drone ucrainene, în principal în regiunile de frontieră cu Ucraina, a declarat duminică Ministerul Apărării de la Moscova, fără a raporta

Pe site-ul Ministerului Sănătății va fi disponibil un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

Ziua Constanta acum 6 ore
Începând cu 14 iulie 2025, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătății un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale. Anunțul a fost făcut de Ministerul Sănătății pe pagina de Facebook. Noul ministrul al Sănătății, Alexa

Preşedintele ÎCCJ, de Ziua Justiţiei: Rămâne pentru mine inexplicabilă apetenţa manifestată uneori în spaţiul public în a stimula societatea împotriva justiţiei

News.ro acum 2 ore
Preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ), Corina-Alina Corbu, face referire, în mesajul transmis de Ziua Justiţiei, la „momentul dificil” pe care românii îl parcurg, dar şi la atitudini care au ca scop „slăbirea justiţiei prin diminu

Fără preşedinţii Xi şi Putin, liderii din BRICS se reunesc la Rio pentru a respinge protecţionismul lui Trump

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Fără preşedintele chinez Xi Jinping şi cel rus, Vladimir Putin, liderii din ţările BRICS vor încerca, la summitul care începe duminică la Rio de Janeiro, să formeze un front comun împotriva protecţio

Zelenski: Ucraina a încheiat acorduri cu parteneri europeni şi cu SUA pentru a intensifica producţia de drone

G4Media acum 4 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ucraina a încheiat acorduri cu parteneri europeni şi cu o companie americană din domeniul apărării pentru a intensifica producţia de drone, a anunţat sâmbătă preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski

Vremea

București
acum

34°
dum.

20°/35°
lun.

23°/39°
mar.

23°/38°
mie.

21°/35°
Iasi
acum

32°
dum.

19°/34°
lun.

19°/38°
mar.

22°/38°
mie.

19°/34°
Constanta
acum

34°
dum.

19°/34°
lun.

21°/27°
mar.

21°/27°
mie.

21°/28°
Cluj-Napoca
acum

32°
dum.

15°/33°
lun.

19°/38°
mar.

17°/35°
mie.

15°/20°
Timisoara
acum

35°
dum.

17°/36°
lun.

19°/40°
mar.

18°/39°
mie.

13°/21°