Mesajul a fost trimis. Multumesc!

CFR vorbeşte din nou româneşte! După 5 ani, formaţia din Gruia va avea un lot în care predomină românii

Publicat in Pro Sport, luni 4 iunie 2012 ·

Formaţia din Gruia va avea din nou, după cinci ani, un lot în care românii vor fi majoritari, zece la număr până în acest moment

După transferurile lui Deac şi Sepsi (foto) şi repatrierea lui Rada, în Gruia se vorbeşte din nou limba română. Minim zece români vor fi în lotul campioanei anul viitor, lucru care nu s-a mai întâmplat din sezonul 2006-2007.

CFR a perfectat vineri seara transferul lui Laszlo Sepsi, mutare anunţată în exclusivitate pe www.prosport.ro. Fundaşul a fost foarte aproape să semneze cu FC Vaslui, dar, din pricina unor clauze contractuale pe care nu le-a acceptat, a preferat să vină la CFR, în ciuda faptului că în Gruia va avea un salariu mai mic decât cel oferit de Porumboiu. "Pentru mine a contat mult faptul că voi fi mai aproape de casă", a explicat Sepsi alegerea făcută. Jucătorul a primit 100.000 de euro la semnătură, iar pentru cei trei ani petrecuţi la campioana României va fi răsplătit cu un salariu anual de 180.000 de euro. Sepsi e al doilea jucător român transferat de CFR în această vară, după Deac. Un alt român, Ionuţ Rada, cedat în iarnă împrumut la Karlsruhe, va reveni şi el la Cluj.

Doar cinci români acum patru ani

Ioan Andone va avea în mod sigur minim zece români în lot sezonul următor: Stăncioiu, Mincă, Sepsi, Panin, Rada, Maftei, Mureşan, Deac, Hora şi Ganea. Numărul acestora e posibil să crească, tehnicianul urmând să decidă dacă îi va păstra în lot pentru sezonul următor pe Nicoară, Buş şi Batin. De asemenea, e foarte probabil ca formaţia din Gruia să mai aconteze un român în perioada următoare, cel mai probabil atacant. De remarcat că Ioan Andone a început sezonul 2008-2009 cu numai cinci români în lot: Stăncioiu, Panin, Mureşan, Trică şi Deac.

Formaţia din Gruia va avea din nou, după cinci ani, un lot în care românii vor fi majoritari, zece la număr până în acest moment

@

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Primul cod roșu de caniculă. Anunțul de ultimă oră de la meteorologi

HotNews acum 2 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis sâmbătă dimineață o serie de coduri de caniculă pentru acest weekend. Valul de caniculă va acoperi aproape toată țara până duminică, zi în care va fi valabil și un cod roșu de caniculă în trei județe di

Tulcea FOTO-VIDEO. Accident naval în apropiere de Maliuc! Implicată o ambarcațiune cu mai multe persone. Elicopterul SMURD intervine!

Ziua Constanta acum 2 ore
În urmă cu puțin timp, azi, 05 iulie, prin apel la 112 a fost solicitat ajutorul pompierilor militari în cazul producerii unui accident naval în apropiere de localitatea Maliuc, județul Tulcea. Din primele informații, este vorba despre o ambarcațiun

Mihai Leu, un ultim mesaj: Drumul meu pe acest pământ s-a încheiat. Viaţa a fost pentru mine o luptă frumoasă. Tot ce contează, la final, e cât ai iubit şi cât ai fost iubit

News.ro acum 20 minute
Campionul la box şi raliu Mihai Leu a murit marţi şi a fost înmormântat vineri, la Hunedoara. Sâmbătă, pe pagina de Facebook a marelui sportiv a fost postat un mesaj emoţionant, în care le mulţumeşte soţiei Anna şi fiului Marco, celor din lumea boxu

Cel mai mare Legoland din lume s-a deschis la Shanghai

Mediafax acum o ora
Un personaj Lego uriaş, înalt de 26 de metri, i-a întâmpinat pe primii vizitatori ai Legoland Shanghai, cel mai mare parc de acest tip din lume. Este primul Legoland din China şi a fost dezvoltat de compania Merlin Entertainments, în parteneriat cu

Julian McMahon, actor cunoscut din Fantastic Four, a murit la vârsta de 56 de ani / A fost căsătorit cu Dannii Minogue și este fiul celui mai longeviv ministru din istoria Australiei

G4Media acum 4 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Julian McMahon, actorul australian cunoscut pentru rolurile sale din serialele Charmed, Nip/Tuck şi FBI: Most Wanted, precum şi pentru interpretarea super-răufăcătorului Doctor Doom din Fantastic Fou

Taxa pe vin loveşte viticultura românească. Producători: Riscăm falimente în lanţ şi scumpiri masive

Ziarul Financiar acum 2 ore
Asociaţia Producătorilor şi Exportatorilor de Vinuri din România (APEV) trage un semnal de alarmă: introducerea accizei pe vinul liniştit este o măsură care ar putea afecta grav întreaga industrie vitivinicolă românească, o industrie cu rădăcini adâ

Ruşii spun că au doborât zeci de drone ucrainene, inclusiv două lângă Sankt Petersburg

News.ro acum o ora
Unităţile ruse de apărare aeriană au doborât zeci de drone ucrainene în zone dispersate ale ţării, inclusiv două în apropierea celui de-al doilea oraş ca mărime, Sankt Petersburg, au declarat sâmbătă oficialii ruşi, relatează Reuters. Aleksandr Droz

Inundații istorice în TEXAS: 24 de morți și zeci de copii dispăruți!

Gandul acum 47 minute
Cel puțin 24 de persoane au murit și multe altele sunt date dispărute, după ce regiunea Texas a fost măturată de ploi devastatoare. În câteva ore a plouat cât pentru luni întregi, notează AFP. Printre copiii dispăruți, și 20 de fete care participau

FCSB vs CFR deschide noul sezon – Cine transmite la tv Supercupa României la fotbal

G4Media acum 5 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare FCSB (campioana en-titre) și CFR Cluj (câștigătoarea Cupei României) vor deschide noul sezon competițional, cele două duelându-se pentru trofeul Supercupei României la fotbal. Urmărește cele mai noi

Platforma Shein, amendată cu 40 de milioane de euro în Franța pentru reduceri înșelătoare

Adevarul acum 29 minute
Platforma Shein a fost sancționată cu 40 de milioane de euro de Autoritatea Antitrust din Franța, fiind acuzată de practici comerciale înșelătoare legate de modul în care afișa reducerile de preț pe site-ul său.

Vremea

București
acum

27°
sâm.

20°/34°
dum.

19°/36°
lun.

23°/39°
mar.

23°/38°
Iasi
acum

22°
sâm.

17°/27°
dum.

18°/34°
lun.

20°/38°
mar.

19°/37°
Constanta
acum

29°
sâm.

20°/30°
dum.

21°/27°
lun.

22°/27°
mar.

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

28°
sâm.

14°/30°
dum.

16°/33°
lun.

18°/36°
mar.

18°/35°
Timisoara
acum

27°
sâm.

16°/34°
dum.

16°/39°
lun.

21°/40°
mar.

19°/39°