Primul examen de bacalaureat se va desfășura mâine, în instituțiile cu predare în limba rusă. În jur de 5.600 de candidați din școlile alolingve vor susține testarea la limba și literatura română.
Potrivit directorului Agenției de Evaluare și Examinare, Adrian Ghicov, testele absolvenților vor fi verificate într-un centru republican unic. Vineri, 8 iunie, elevii claselor a XII-a vor din instituțiile cu predare în română, vor susține proba la limba de instruire.
Examenul la limba străină se va desfășura pe 12 iunie, iar examenul de profil- pe 15 iunie. În acest an a fost reintrodusă obligativitatea testului la istorie pentru absolvenții de la profilul umanist, în timp ce candidații de la profilul real , sportiv, artistic și tehnologic vor da examen la matematică. Ultima probă, cea la solicitare, pentru cei 30.000 de elevi moldoveni va avea loc pe 19 iunie. Absolvenții alolingvi vor avea un examen adăugător, cel la limba maternă (ucraineană/ bulgară/găgăuză), pe 22 iunie.
În total, în sesiunea de Bacalaureat din acest an, s-au înscris în jur de 30.000 de candidați din clasa a XII-a, inclusiv colegii și universități. Examenele vor fi susținute în 159 de centre de BAC.
Calendar de BAC
5 iunie- limba română în școlile alolingve
8 iunie- limba de instruire
12 iunie- examenul de profil (istoria/matematica)
19 iunie- proba la solicitare
22 iunie- limba maternă pentru alolingvi