A marcat de patru ori în returul sezonului recent încheiat, iar două din golurile sale, cele cu Dinamo, l-au transformat în idolul suporterilor. Valentin Iliev, fundaş de meserie a reuşit performanţa să-l depăşească pe Tatu la productivitate, însă, modest, spune că acele goluri nu sunt atât de importante precum dorinţa sa ca Steaua să câştige meci de meci. Bulgarul vorbeşte deschis şi despre problemele roş-albaştrilor, dar dă şi sfaturi naţionalei României pentru meciul cu Olanda, din preliminariile Campionatului Mondial.
Valentin, te-am văzut de curând jucând împotriva Olandei pe care ai şi reuşit s-o învingi. Cum a fost?
A fost un meci foarte frumos. M-am bucurat că am fost căpitanul echipei. E adevărat, nu toată repriza, dar pentru mine a reprezentat un motiv de mândrie.
E o surpriză victoria voastră, chiar dacă a fost doar un amical...
Aşa este, însă noi am fost mai concentraţi decât ei şi am reuşit să-i învingem. Probabil ei s-au relaxat prea mult şi atunci am ştiut cum să-i pedepsim.
Ştii că România se va întâlni cu Olanda în preliminariile Campionatului Mondial. Ce şanse au românii să treacă mai departe?
Pot bate Olanda. Nouă cine ne-a dat vreo şansă în acel amical şi uite că am reuşit să-i învingem! Tot ce trebuie să facă este să fie concentraţi la maxim şi să nu comită nici cea mai mică greşeală, asta pentru că olandezii ştiu să profite de orice eroare. Le ţin pumnii românilor şi sper să-i văd calificaţi mai departe la Mondiale.
Trebuie să te întreb şi de situaţia ta contractuală. Încotro? Rămâi la Steaua?
Crede-mă că nici eu nu ştiu. Momentan sunt în vacanţă, iar abia la finalul ei voi şti ce trebuie să fac. N-am semnat prelungirea, însă i-am promis lui Gigi Becali că vin în ţară, după vacanţă, să discutăm. Am şi câteva oferte, aşa că orice este posibil. Repet, nici eu nu ştiu