„Românii sunt nişte barbari", au spus, mai pe faţă, mai pe ocolite, înalţi oficiali de la Budapesta.

Nu că ar fi o noutate pentru noi acest punct de vedere, dar acum atrage atenţia faptul că „eticheta" este lipită cu zgomot taman din vârful Parlamentului de pe malul Dunării. Frumoasă clădire, în paranteză fie spus, mai ales de 20 şi ceva de ani încoace de când i-au dat jos steaua roşie. După cum ştim, deranjul a pornit de la refuzul (legitim) al autorităţilor de la Bucureşti de a permite înhumarea pe teritoriul românesc a urnei cu cenuşa unui notoriu antisemit şi criminal horthyst.

Grăbiţi, ca întotdeauna, să-şi pună... cenuşă în cap, chiar şi atunci când nu e nevoie, dătătorii cu părerea (în public) de pe la noi, s-au întrecut în a-i asemăna pe extremiştii maghiari care tulbură apele prin Ardeal cu „neaoşii Vadim şi Funar". Adică, vezi Doamne!, şi ei, şi noi, am avea politicieni decuplaţi de realităţile secolului în care trăiesc şi dispuşi la orice pentru a câştiga voturi din răscolirea sensibilităţilor mai vechi ale electoratului.

Diferenţa majoră este însă aceea că „extremiştii noştri" n-au ajuns niciodată la putere. Dar, sigur, şi în acest caz ne facem că plouă. Nimeni nu îndrăzneşte să spună lucrurilor pe nume în România, chiar şi atunci când înalţi oficiali europeni atrag atenţia asupra gravelor derapaje ale puterii de la Budapesta în privinţa respectării regulilor democraţiei.

Sub mucavale europeniste, ne fâstâcim în a recunoaşte ceea ce toată lumea vede limpede: iredentismul actualei puteri de la Budapesta de care s-au săturat până şi ungurii obişnuiţi, sătui să le fie servite poveşti, în timp ce le cresc facturile şi îşi pierd locurile de muncă.

Deranjantă devine însă lipsa de fermitate a autorităţilor române atunci când se confruntă cu provocări ieftine, în genul Jozsef Nyiro. Dar să ne reamintim şi de afirmaţiile din urmă