Câteva bănci în aer liber sub o tablă ruginită drept acoperiş de ploaie, unde trei pasageri îşi fumează ultima ţigară înainte de-a urca în autocar, trei cerşetori de după gardul ce delimitează parcarea, în care sunt îngrămădite autocare GSM Trans, Sir Trans, Comanto şi Simpa Trans, o sală de aşteptare minusculă cu ciment pe jos cu un mini bar - mai degrabă o bodegă decât un loc pentru aşteptat plecarea autobuzelor.
Toate într-o curte de 800 de metri pătraţi, din spatele Ministerului Transporturilor, de pe strada Baldovin Pârcălabul, care funcţionează ca autogară. De aici pleacă zilnic 5.000 - 6.000 de persoane cu autocarele spre Constanţa, Câmpina, Moreni, Ploieşti, Călăraşi şi alte oraşe, pe circa 130 de curse zilnic, număr mai mare decât al trenurilor care ies din Gara de Nord (respectiv 103 trenuri în medie zilnic).
Acesta nu este singurul caz de autogară aflată pur şi simplu într-o curte a unei case, de unde autocarele abia ies în trafic, fără conexiune la metrou sau la staţiile de autobuz. În Bucureşti sunt 20 de autogări în total, potrivit Autorităţii Rutiere Române. Cum au ajuns aceste curţi să funcţioneze ca autogări?
Eliberarea licenţei pentru activităţi conexe transportului rutier, activităţi desfăşurate de autogări, se face dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiţii: bază materială, competenţă profesională, onorabilitate, potrivit Autorităţii Rutiere Române.
"Condiţia de bază materială este îndeplinită dacă operatorul economic dispune de casă de bilete şi abonamente, birou de mişcare şi informaţii, minimum două peroane pentru autobuzele care pleacă/sosesc în/din cursă, grup sanitar propriu cu minimum două cabine, sală de aşteptare pentru publicul călător cu cel puţin 20 de locuri pe scaune şi o suprafaţă echivalentă de minimum 1 metru pătrat pentru fiecare loc pe scaun, spaţiu pentru depozitarea bagaj
