Devalorizarea monedei nationale iti ofera un avantaj, temporar, daca detii resurse. Dar vanzarea bunurilor neprelucrate, fara sa cuprinda munca inalt calificata, ci doar operatiuni simple, este paguboasa pe termen lung. Grecia a ajuns sa fie sinonim pentru dezastru, lipsa de eficienta, lene, risipa si chiar, in ultimul timp, pentru caderea euro. Multi profesori incoronati cu premiul Nobel au si solutia miracol pentru relele intalnite in spatiul elen. Nici mai mult, nici mai putin, propun ei, decat renuntarea la euro si revenirea la drahma - fosta moneda nationala a Greciei. Acelasi tratament il recomanda si pentru alte tari aflate in suferinta. Moneda nationala este vazuta ca un panaceu, ca un tratament minune, lipsit de riscuri si contraindicatii. Au aparut in presa materiale care aratau ca relansarea Islandei se datoreaza tocmai faptului ca mica tara - are circa 300.000 locuitori, deci cat un oras mare de la noi - detine moneda proprie. Cat adevar este in teoriile ca o moneda proprie te poate scapa de orice grija? Simpla renuntare la euro si trecerea la drahma sau pesetas ar asigura un success imediat fara prea mari suferinte din partea populatiei? Este euro o frana pentru statele mai putin dezvoltate din sudul Europei? In randurile care urmeaza vom incerca sa raspundem obiectiv la aceste intrebari si sa aratam cum activitatea economica este influentata de politica monetara. In primul rand, trecerea de la o moneda la alta nu se face fara costuri. In exemplul Greciei, abandonarea euro si revenirea la drahma nu este este lipsita de cheltuieli, sa le amintim doar pe cele cu tiparirea. Ele sunt insa mult mai diverse si mai greu de abordat doar intr-un singur articol. Daca s-ar adopta, sa presupunem, un curs fix de 1 la 1 si acesta ar mai putea fi si sustinut, atunci din aceasta afacere nu ar pierde nimeni, dar miscarea ar fi lipsita de sens. Daca, in schimb, drahma ar