Mesajul a fost trimis. Multumesc!

5 acte de canibalism într-o săptămână. Oameni care au mâncat creierul și inima colegului sau buzele soției!

Publicat in Evenimentul Zilei, luni 4 iunie 2012 ·

Cinci cazuri recente de canibalism au ținut primele pagini ale presei internaționale. De la un bărbat care și-a tăiat în bucăți partenerul pentru a-l mânca, până la un bucătar care a gătit și servit clienților propriile testicule, cazurile sunt fără precedent.

După ce poliția din Miami a împușcat un bărbat în timp ce acesta devora, gol, chipul unui om al străzii, presa a scris despre un nou drog, denumit "sare de mare". Potrivit unui doctor de la Jackson Memorial Hospital, substanța crește temperatura corpului și îi face foarte agresivi pe consumatori, mulți folosindu-și maxilarul pentru a ataca.

"Sunt foarte puternici! Am avut grijă de un bărbat de 68 de kilograme, despre care ai fi zis că are 100. A fost nevoie de şase ofiţeri pentru a-l imobiliza", a povestit doctorul Paul Adams, citat de CBS Miami.

Acesta nu este însă singurul caz de canibalism recent, potrivit The Huffington Post.

Canadianul Luka Rocco Magnotta, în vârstă de 29 de ani, este căutat de poliția din Montreal, fiind principalul suspect într-un caz cutremurător. Bărbatul, actor de firme porno, a trimis bucăți din corpul iubitului său unor partide politice din Canada. Tânărul este căutat acum pentru crimă, canibalism și necrofilie.

Alexander Kinyua, un student în vârstă de 21 de ani de la Universitatea Morgan State, a recunoscut că și-a ucis colegul de apartament, după care a mâncat bucăți din inimă și creier.

Un japonez a elaborat un alt plan șocant. A cerut să fie supus unei intervenții chirurgicale pentru îndepărtarea testiculelor, pe care le-a gătit apoi și le-a servit unui grup restrâns de persoane, în timpul unei petreceri în Tokyo.

Un alt caz s-a înregistrat în Suedia, unde un fost angajat al unei universități medicale a tăiat buzele soției sale, pe care o acuza de infidelitate. Bărbatul le-a mâncat apoi deoarece n

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sfântul Ilie: Tradiții, obiceiuri și lucruri pe care nu ai voie să le faci pe 20 iulie pentru a avea noroc

Mediafax acum 49 minute
El este venerat atât pentru puterea sa spirituală, cât și pentru rolul său de apărător al credinței și de aducător al ploii, fiind totodată un personaj central în tradițiile populare românești. Sărbătoarea este însoțită de numeroase obiceiuri și cre

Ministrul Pîslaru, despre banii alocați României în următorul buget european: „O sumă bună la prima vedere, dar vine cu condiții stricte”

HotNews acum 3 ore
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, anunţă, sâmbătă seară, că a studiat în detaliu noul Cadru Financiar Multianual 2028–2035, propus recent de Comisia Europeană, iar României i se propune o alocare iniţială de 60 miliard

Alianța oligarhului pro-rus Ilan Șor nu va putea participa la alegerile din Moldova. Motivele deciziei Comisiei Electorale de la Chișinău

HotNews acum 4 ore
Blocul „Victoria-Pobeda” nu a fost înregistrat pentru a participa la alegerile parlamentare preconizate pentru 28 septembrie în Republica Moldova. O decizie în acest sens a fost votată sâmbătă de către membrii Comisiei Electorale Centrale (CEC) de l

Meme Stoica a ironizat din nou arbitrajul după ce FCSB n-a primit penalty la meciul cu Petrolul: „Mulțumim”

Gazeta Sporturilor acum 28 minute
Mihai Stoica (60 de ani), președintele Consiliului de Administrație de la , a publicat pe Facebook o poză cu glezna lui Andrei Gheorghiță (23 de ani), în urma unui duel cu Paul Papp (35 de ani) în careul ploieștenilor, în meciul câștigat de campioan

Un planor s-a prăbușit în Olt. Pilotul a murit

HotNews acum 6 ore
Un planor s-a prăbuşit, sâmbătă după-amiază, pe un câmp din judeţul Olt, între localităţile Caracal şi Drăghiceni, informează News.ro. Primele informaţii oferite de ISU Olt arătau că pilotul era încarcerat. El a fost scos, fiind însă declarat mort.

Jucătoarea de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250)

Ziua Constanta acum 4 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă de elvețianca Jil Teichmann, cu 6-4, 6-3, sâmbătă, în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, potrivit Agerpres. Cîrstea (35 ani, 166 WTA)

Incendiu în piața agroalimentară „Alexandru cel Bun” din Iași – Pompierii au intervenit cu mai multe autospeciale

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Pompierii au intervenit, sâmbătă seara, cu mai multe autospeciale pentru a stinge un incendiu izbucnit în piaţa agroalimentară ”Alexandru cel Bun” din municipiul Iaşi. Incendiul s-a manifestat cu deg

Scenă rară în Turul Franței! O spectatoare a fost lovită de mașina echipei Ineos-Grenadiers

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Sâmbătă, 19 iulie, în etapa a 14-a a Turul Franței, o spectatoare care a intrat pe carosabil cu telefonul mobil a fost lovită de o mașină a echipei Ineos-Grenadiers, care nu a mai putut să o evite. o distanță de aproape 170 de kilometri

SuperLiga: Universitatea Cluj și UTA Arad, remiză cu goluri în etapa a doua

HotNews acum 4 ore
Universitatea Cluj și UTA Arad au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat, sâmbătă, în etapa a doua din SuperLiga. Unversitatea Cluj – UTA Arad 1-1 Deși gazdele au avut mai multe ocaziî în prima parte a meciului, oaspeții au deschis scorul

Superliga: A venit prima victorie pentru campioană, Petrolul Ploieşti – FCSB 0-1

News.ro acum o ora
Echipa bucureşteană FCSB a învins sâmbătă seara, în deplasare, scor 1-0, echipa Petrolul Ploieşti, în etapa a doua din Superligă. La Ploieşti, campioana şi-a arătat intenţiile ofensive odată cu bara lui Miculescu din minutul 11, iar gazdele au repli

Vremea

București
acum

21°
dum.

19°/33°
lun.

23°/39°
mar.

25°/42°
mie.

24°/37°
Iasi
acum

20°
dum.

17°/30°
lun.

18°/34°
mar.

21°/39°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

21°
dum.

20°/29°
lun.

22°/30°
mar.

23°/30°
mie.

24°/26°
Cluj-Napoca
acum

17°
dum.

17°/28°
lun.

20°/32°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

19°
dum.

19°/35°
lun.

21°/39°
mar.

20°/35°
mie.

20°/36°