Circulaţia prin centrul Craiovei s-a reluat prin Valea Vlăicii, pe relaţia bulevardul Nicolae Titulescu - Calea Bucureşti, dar de astăzi se închide strada A.I. Cuza
Pentru prima dată în cele 14 luni de la începerea lucrărilor la pasajul suprateran din centrul Craiovei, constructorii de la SCT Bucureşti au reuşit să devanseze un termen impus de beneficiar. Primăria le solicitase ca duminică, 3 iunie, la ora 15.00, să redeschidă integral circulaţia pe la kilometrul 0 al Craiovei, atât pe lângă pasajul suprateran, cât şi pe sub acesta, prin sensul giratoriu creat în Valea Vlăicii. Constructorii au reuşit însă să dea drumul circulaţiei pe lângă şi pe sub pasaj încă de sâmbătă, de la ora 16.00, după cum a precizat Octavian Mateescu, directorul Poliţiei Locale Craiova. După mai mult de un an în care traficul a fost închis, acum se poate circula din nou pe relaţia bulevardul Nicolae Titulescu - Calea Bucureşti, prin Valea Vlăicii.
Sub pasaj, aproape gata
Orice persoană care trece acum prin Valea Vlăicii poate observa că lucrările la pasajul suprateran avansează văzând cu ochii. S-au montat deja la limita dintre trotuar şi carosabil aproape toate gardurile de protecţie pentru pietoni. Acestea limitează accesul pietonilor în zona sediului CEZ, a magazinului Unirea, dar şi în zona Union - Banca Carpatica, spre dezamăgirea angajaţilor băncii şi ai pizzeriei învecinate, care îşi parcau maşinile pe trotuar. A fost împrejmuită cu astfel de garduri de protecţie şi zona fostei parcări de taxiuri dintre străzile Ştefan cel Mare şi Calea Bucureşti, unde sunt parcate acum o parte din utilajele constructorilor.
Carosabilul a fost deja finalizat în sensul giratoriu, dar şi în zona de legătură cu străzile Brestei şi Ştefan cel Mare, porţiuni în care a fost aşezat inclusiv al doilea strat de asfalt, cel de uzură. Nu acelaşi lucru se poate spune însă des