Mesajul a fost trimis. Multumesc!

CAS-urile persoanelor fizice, preluate de ANAF

Publicat in Evenimentul Zilei, luni 4 iunie 2012 ·

Începând cu 1 iulie, administrarea contribuţiilor sociale de sănătate şi pensie va reveni Fiscului. Sursa: RĂZVAN VĂLCĂNEANȚU

A rămas mai puţin de o lună de zile până când Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) va prelua de la casele naţionale administrarea contribuţiilor sociale obligatorii ale persoanelor fizice. Modificarea a fost operată în legislaţia fiscală la sfârşitul anului trecut, prin Ordonanţa de Urgenţă 125/2011, care prevede ca termen de intrare în vigoare data de 1 iulie 2012. Astfel, este una dintre puţinele modificări fiscale care respectă prevederea din Codul fiscal conform căreia modificarea trebuie anunţată cu cel puţin şase luni înainte de aplicare.

Persoanele fizice care obţin venituri independente, precum şi persoanele fizice autorizate trebuie să ştie că aceste contribuţii pentru sănătate şi pensie vor trebui achitate la unităţile Tre­zoreriei Statului din cadrul administraţiilor financiare de care aparţin contribuabilii. Atenţie, contribuţiile trebuie vărsate în conturi de venituri bugetare distincte, codificate cu codul de identificare fiscală al contribuabililor.

Potrivit ordonanţei, Casa Naţională de Sănătate şi cea de Pensii au termen până la finele lunii septembrie pentru a preda bazele de date către Fisc, inclusiv sumele pe care le au de recuperat. În ceea ce priveşte preda­rea istoricului contribuabili­lor, data limită este 30 iunie 2013.

Ce contribuţii sociale plăteşte o PFA

Persoanele fizice plătesc o contribuţie de sănătate de 5,5% din venitul impozabil pe baza declaraţiei de venit sau pe baza normei anuale de venit. La pensie, cota integrală este de 31,3%, care se aplică la venitul lunar asigurat, de minim 35% din salariul mediu brut pe economie. Colectarea şi administrarea CAS de către ANAF se realizează pentru a cuprinde prevederile legate de fiscalitate în Codul fi

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SuperLiga: Dinamo, doar remiză cu FC Botoșani. Un gol al „câinilor” a fost anulat

HotNews acum 6 ore
Dinamo Bucureești și FC Botoșani au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat luni, pe stadionul „Arcul de Triumf”, în etapa a doua din SuperLiga. Dinamo – FC Botoșani 0-0 Toate ocaziile din prima repriză le-au aparținut „câiniilor”: Musi (‘5

Emisiunile zilei marţi, 22 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 5 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum 11 ore
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

Video A murit actorul Malcolm-Jamal Warner, Theo din „The Cosby Show”. S-a înecat în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica

Adevarul acum 5 ore
Malcolm-Jamal Warner, actorul cunoscut mai ales pentru rolul Theo Huxtable din serialul The Cosby Show, a murit. Warner, care avea 54 de ani, s-a înecat duminică, în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica.

Percheziții pe scară largă în rândul agenției anticorupție din Ucraina. SBU vânează „cârtițe” ale Rusiei

HotNews acum 5 ore
Serviciile de securitate ucrainene au arestat luni mai mulți oficiali din principala agenție anticorupție a țării și au efectuat zeci de percheziții, într-o acțiune pe care instituția vizată o consideră exagerată și care, potrivit acesteia, i-a bloc

Datoria publică a României a depăşit pragul psihologic de 1.000 de miliarde de lei

Ziarul Financiar acum 5 ore
♦ În doar primele patru luni din an, datoria publică a depăşit pragul psihologic de 1.000 mld. lei. Datoria publică a sărit, în aprilie, de 1.000 mld. lei, potrivit datelor Finanţelor publicate ieri. Nu este de mirare. Deficitul bugetar, care a atin

Ilie Bolojan: „Cât timp voi fi premierul României, voi căuta nu să creez FALII în COALIȚIE”

Gandul acum 7 ore
Premierul Ilie Bolojan este ferm convins că actuala Colaliție nu este una de conjunctură și va trece testul politic, inclusiv pe pachetul doi posibil asumat. Pe timpul mandatului său, Premierul promite să nu creeze noi falii între PNL și PSD, în spe

Programul SGR-RetuRO se va extinde. Ministrul Mediului a anunțat noile ambalaje care vor intra pe listă

Adevarul acum 5 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat că analizează extinderea Sistemului de Garanție-Returnare (SGR) și la alte tipuri de ambalaje, precum borcanele sau cartoanele de lapte.

CNAIR impune restricții de tonaj în șase județe din cauza caniculei

HotNews acum 12 ore
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) anunță că, marți, 22 iulie, vor fi instituite restricții de circulație pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, între orele 12:00 și 20:00, în j

Ilie Bolojan spune că doar 35% dintre proiectele programului Anghel Saligny ar urma să continue: „Am cheltuit mai mult decât ne-am angajat”

Adevarul acum 8 ore
Premierul Ilie Bolojan a explicat că doar 35% dintre proiectele pe Anghel Saligny ar urma să continue în acest an. Autoritățile și constructorii au fost anunțați să-și pună lucrările în siguranță.

Vremea

București
acum

22°
mar.

22°/40°
mie.

24°/37°
joi

21°/39°
vin.

23°/41°
Iasi
acum

20°
mar.

20°/37°
mie.

18°/33°
joi

20°/36°
vin.

20°/38°
Constanta
acum

21°
mar.

21°/37°
mie.

23°/27°
joi

24°/28°
vin.

22°/29°
Cluj-Napoca
acum

20°
mar.

20°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/34°
Timisoara
acum

23°
mar.

21°/33°
mie.

21°/35°
joi

22°/39°
vin.

22°/39°