O absorbţie în proporţie de 60% a fondurilor europene ar duce la un avans anual de 3,6 procente al Produsului Intern Brut. Cel puţin acestea sunt estimările Centrului Român de Politici Europene, care a încercat să calculeze impactul exact al fondurilor structurale asupra economiei, în anii care vor veni.
Dacă România ar atrage integral fondurile europene alocate ei, atunci Produsul Intern Brut ar putea creşte anual cu 4,4 procente. În plus, în acest scenario, s-ar crea 20 de mii de locuri de muncă pe an. Dacă România nu ar reuşi să atragă decât 60% din banii Uniunii Europene, atunci avansul PIB tot ar fi de 3,6%.
În schimb, fără fondurile comunitare, România nu poate spera la un progres anual al PIB-ului mai mare de două procente, se mai arată în raportul Centrului Român de Politici Europene. Acesta a mers şi mai departe, încercând să vadă impactul bugetar ar fondurilor europene: potrivit experţilor, o creştere de 1% din PIB datorită absorbţiei fondurilor europene în perioada 2014-2020 în România ar putea genera o majorare a veniturilor bugetare de 0,82 procente.
În raport, Centrul Român de Politici Europene face şi recomandări. Astfel, experţii cred că România ar trebui să preia modelul altor state şi să lase coordonarea absorbţiei într-o primă fază la nivel central şi abia după ce structurile descentralizate vor acumula suficientă expertiză şi resurse financiare, să le paseze treptat o parte din responsabilităţi.
O absorbţie în proporţie de 60% a fondurilor europene ar duce la un avans anual de 3,6 procente al Produsului Intern Brut. Cel puţin acestea sunt estimările Centrului Român de Politici Europene, care a încercat să calculeze impactul exact al fondurilor structurale asupra economiei, în anii care vor veni.
Dacă România ar atrage integral fondurile europene alocate ei, atunci Produsul Intern Brut ar putea creşte anual cu 4