Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Este euro pentru Grecia un dar sau un cal troian?

Publicat in Corect News, luni 4 iunie 2012 ·

Formula profetului din Eneida lui Vergiliu la vederea calului troian care avea sa distruga cetatea („ma tem de greci chiar si atunci cand aduc daruri”) pare sa revina in actualitate. Astfel, unele tari din Uniunea Europeana nu sunt de acord ca Grecia sa primeasca „daruri” nemeritate (adica sa fie salvata de la faliment) in conditiile unei abandonari a preocuparilor privind disciplina fiscala.

Criza din Grecia confirma, pentru cei carora le este inca necesar, ca U.E.M. (Uniunea Monetara și economica) devine nefunctionala in contextul unei asocieri monetare neuniforme bazate pe un sistem de convergenta rigid (fie el nominal sau real) si in absenta unei autoritati fiscale centrale, capabila sa corecteze dezechilibrele interne. Totodata, incapacitatea B.C.E. (Banca Centrala Europeana) de a indeplini rolul de imprumutator de ultima instanta, reglementarea partinitoare a activelor eligibile si lipsa unui birou de supraveghere a Eurosistemului devin dovezi clare care nu fac decat sa mai traga noi semnale de alarma privitoare la capacitatea acestuia de a asigura coerenta si progresul.

Noi nu putem afirma decat faptul ca, in ultimul timp, am asistat la o accentuare a decalajelor in interiorul zonei euro; vorbim de un decalaj in spatiu care evidentiaza doua modele: nordul axat pe sustinerea cresterii, economisire si excedente comerciale si sudul axat pe cheltuieli de consum si dependent de capitalul strain.

Nevoia de finantare a imenselor deficite ale statelor europene complica planul Bancii Central Europene pentru revenirea la politica monetara normala. B.C.E trebuie sa gaseasca solutii care sa se potriveasca atat Germaniei, cat si Greciei. Majorarea prematura a dobanzilor si absorbtia lichiditatilor din piata ar ingenunchea statele dependente de finantarea externa. In acelasi timp, trebuie sa se ia masuri pentru protejarea euro, care se afla sub presiunea

Articolul in Corect News >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mii de mașini blocate în porturile UE din cauza tarifelor impuse de Trump. Portul Anvers-Bruges, transformat în parcare uriașă

Adevarul acum 14 minute
Mii de autoturisme, camionete și utilaje grele destinate exportului către SUA stau blocate în porturile Uniunii Europene, după ce președintele american Donald Trump a impus taxe vamale majore.

Şeful Pentagonului reduce desfăşurarea controversată de trupe în Los Angeles

News.ro acum o ora
Secretarul american al Apărării, Pete Hegseth, a ordonat retragerea a 2.000 de trupe ale Gărzii Naţionale din Los Angeles, reducând aproximativ la jumătate desfăşurarea controversată de forţe din oraş, a anunţat marţi Pentagonul, transmite AFP. Preş

Vicepremierul Tanczos Barna a anunțat când vor creşte din nou salariile și pensiile

Adevarul acum 7 ore
Eliminarea sporurilor este definitivă, însă îngheţarea şi neindexarea salariilor şi pensiilor din sectorul public este temporară, a declarat, marți seara, la Antena 3 CNN, vicepremierul Tanczos Barna.

Călin Georgescu nu scapă de controlul judiciar. Care sunt restricțiile pe care trebuie să le respecte fostul candidat la președinție

HotNews acum 10 ore
Călin Georgescu rămâne sub control judiciar în dosarul în care este judecat pentru declaraţiile sale în care a promovat idei, concepţii sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, a decis marţi Tribunalul Bucureşti, informează Agerpres.

Tanczos Barna, despre tensiunile din coaliţie: Încă nu s-a ajuns la ceartă, sunt doar mesaje

HotNews acum 8 ore
Vicepremierul Tanczos Barna susţine că încă nu s-a ajuns la ceartă între partidele de la guvernare, ci sunt „doar mesaje”, relatează News.ro. El crede că se vor găsi soluţii de compromis în coaliţie, iar PSD nu va părăsi guvernarea. „Încă nu s-a aju

Tesla lansează Model Y în India, la un preţ de 70.000 de dolari, testând piaţa locală

News.ro acum 23 minute
Tesla a debutat oficial pe piaţa indiană, unde a lansat SUV-ul electric Model Y la un preţ de pornire de 69.770 de dolari, potrivit site-ului companiei. Preţul este considerabil mai mare decât pe alte pieţe majore – în Statele Unite, acelaşi model p

Google semnează un acord de 3 miliarde de dolari pentru energie hidro în SUA, cel mai mare parteneriat corporativ de acest tip din lume

News.ro acum o ora
Google a încheiat un acord istoric pentru a asigura până la 3 gigawaţi de energie hidro în SUA, în cel mai mare contract de achiziţie de energie curată de acest tip încheiat vreodată de o companie, a anunţat marţi gigantul tehnologic, citat de Reute

Marius Tucă Show începe miercuri, 16 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Cancan acum 9 ore
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, analist, sociolog și geopolitician. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Premierul Ilie Bolojan, discuții cu reprezentanții Standard & Poor’s. Iată despre ce s-a discutat

Ziua Constanta acum 13 ore
Prim-ministrul României, Ilie Bolojan, și ministrul finanțelor, Alexandru Nazare, au avut marți, la Palatul Victoria, o întâlnire cu reprezentanții Agenției de rating Standard & Poor’s (S&P), transmite un comunicat din partea Guvernului. Întâlnirea

UPDATE - Un avion de mici dimensiuni, în care se aflau două persoane, s-a prăbuşit în apropiere de Orăştie / Primăria Orăştie: Pilotul nu prezintă semne vitale. Pasagerul este rănit / Cine este pilotul care şi-a pierdut viaţa - FOTO

News.ro acum 13 ore
Un avion de mici dimensiuni, în care se aflau două persoane, s-a prăbuşit, marţi, în apropiere de Orăştie. UPDATE: Potrivit www.opiniatimisoarei.ro, la bord erau două persoane, de la Becicherecul Mic, de la o firmă care asigura servicii aviochimice

Vremea

București
acum

23°
mie.

21°/37°
joi

17°/30°
vin.

15°/30°
sâm.

18°/33°
Iasi
acum

20°
mie.

18°/31°
joi

17°/22°
vin.

14°/25°
sâm.

15°/29°
Constanta
acum

22°
mie.

21°/36°
joi

20°/26°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/28°
Cluj-Napoca
acum

16°
mie.

16°/34°
joi

15°/20°
vin.

13°/21°
sâm.

13°/25°
Timisoara
acum

19°
mie.

19°/28°
joi

15°/23°
vin.

15°/27°
sâm.

16°/33°