În seara zilei de vineri, 1 iunie, sala de spectacole a Centrului Cultural “Grigore Vasiliu Birlic” a găzduit Gala decernării premiilor celei de a doua ediţii a Festivalului Internaţional de Teatru pentru Tineret “Grigore Vasiliu Birlic”. Premierea a fost făcută de omul de teatru şi film Eusebiu Ştefănescu (preşedintele juriului), şi preotul Liviu Mihăilă, preşedintele Asociaţiei Fălticeni Cultural.
Cele mai importante premii, în valoare totală de 1.100 de euro, au fost susţinute financiar de strănepoţii marelui Birlic, Alex şi George Şerban. Laurii de măslin cu care au fost răsplătiţi câştigătorii au fost oferiţi de Arhimandritul Timotei Aioanei, Mare eclesiarh al Catedralei Patriarhale, şi au fost aduşi de lângă Muntele Athos.
Principalele distincţii acordate
La secţiunea 14 – 25 de ani, Marele premiu “Emil Hossu” a fost atribuit trupei “Atelierul de teatru” din Botoşani, trupă care a luat marele premiu şi la prima ediţie a festivalului de la Fălticeni. De această dată, vecinii din Botoşani au impresionat juriul cu piesa de teatru “Momo – strania poveste a hoţilor de timp şi a copilului ce le-a înapoiat oamenilor timpul furat”. Această piesă le-a adus şi membrilor trupei câteva premii individuale.
La secţiunea 10 – 14 ani, Marele premiu „Grigore Vasiliu Birlic” a fost obţinut de trupa de teatru „Alfa, Omega Art” din Piatra Neamţ.
Premiul I “Radu Beligan” a fost adjudecat de trupa “Trepte” de la Centrul Cultural Judeţean Călăraşi, pentru piesa “Eu când vreau să fluier, fluier!”.
Premiul II “Draga Olteanu Matei” a mers la Sinaia, la trupa “Oglinzi” de la Colegiul Naţional “Mihail Cantacuzino”, pentru evoluţia din spectacolul “Probleme de respiraţie”.
Premiul III “Eusebiu Ştefănescu” a răsplătit evoluţia din concurs a trupei “Protha” de la Liceul “Ioan Slavici” – Panciu, cu spectacolul “Ţara lui Gufi”.
Diploma de Exc