Ministrul Transporturilor, Ovidiu Silaghi, l-a asigurat pe președintele Consiliului Județean Brașov, Aristotel Căncescu, că, în pofida faptului că nu poate finanța lucrările pentru Aeroportul Internațional de la Ghimbav, în schimb va asigura tot sprijinul și logistica pentru obținerea avizelor și autorizațiilor pentru darea în funcțiune a acestui obiectiv, în momentul în care va fi finalizat.
Declarația acestuia survine după ce în ultimii doi ani au existat tot felul de probleme la nivelul unor oficiali PDL din București, pornind de la întârzierea obținerii unor avize și până la blocarea licitațiilor. Căncescu a precizat că, până în acest moment, 20% din lucrările la aeroport au fost finalizate, iar lucrările vor avansa rapid, pentru că există finanațarea necesară pentru construirea pistei.