România a smuls un egal norocos în amicalul de ieri cu Austria. România a smuls un egal norocos în amicalul de ieri cu Austria.
Aseară, la Innsbruck, tricolorii au aplicat o dată în plus reţeta apărării cu toată echipa, lăsând atacul la mila Celui de Sus. Ca şi inexistenţi în ofensivă, am reuşit totuşi performanţa de a rata cea mai mare ocazie a partidei.
Faza cu pricina s-a produs în minutul 42, când şutul lui Torje, primul pe poartă al României, a fost scăpat în faţă de Gratzei, dar Daniel Niculae nu a reuşit să înscrie din faţa careului mic. Până atunci, austriecii ne călăriseră ca la carte, Scharner (8), Alaba (20) şi Arnautovici (27) dându-i serios de lucru lui Ciprian Tătăruşanu.
De altfel, portarul Stelei a fost cel mai bun tricolor în partida de pe stadionul Tivoli, reflexele sale refuzându-le bucuria golului lui Junuzovici (58) şi Dragovici (60). România a continuat să joace la fel de prost în atac şi după pauză, bifând al doilea şi ultimul şut pe poarta gazdelor abia în minutul 83, prin Chipciu. Victor Piţurcă a folosit următorii jucători: Tătăruşanu - Papp, Găman, Goian, Raţ - Florescu (59 C. Lazăr), Chiricheş (71 Bourceanu) - Torje (85 Maxim), Grozav (62 Alexe), Tănase (78 Chipciu) - D. Niculae (90 Gardoş).
Sursă foto: GSP.ro
Min.90+3 FLUIER FINAL! Austria - România 0-0, la capătul unui meci în care ai noştri au ratat foarte puţine lucruri interesante pe teren
Min. 90 + 1 Lovitura de cap a lui Goian nu prinde spaţiul porţii austriece, după un corner executat de Alexandru Maxim
Min. 87 Şansă bună pentru ai noştri, dar Daniel Niculae greşeşte preluarea, după o pasă bună venită de la Valerică Găman
Min. 86 Intră pe teren şi Alexandru Maxim, în locul lui Gabi Torje.
Min. 78 Chipciu intră şi el pe teren, în locul lui Tănase
Min. 72 O nouă modificare în formaţia României: Chiricheş a fost înlocuit cu Bourceanu @