Unde-s doi puterea crește, spune o vorbă veche. Surprinzător sau nu, ea se aplică și în turism, pentru că tot mai mulți jucători mari văd viitorul prin poziționarea sub aceeași umbrelă a mai multor agenții
O țară precum Germania are patru-cinci mari turoperatori care domină industria turismului. Marea Britanie la fel, iar în țările nordice piața se consolidează în ritm alert, mai ales de când Carlson Wagonlit Travel a cumpărat Kaleva Travel, unul dintre cei mai mari turoperatori finlandezi, iar Egencia (parte a grupului Expedia) a achiziționat cea mai mare agenție de turism corporate din nordul Europei, Via Travel. În România, la început, a fost Happy Tour. Mai bine spus, fondul de investiții GED, care a achiziționat cea mai mare agenție de turism locală.
Și pentru că și-a pus în gând să mențină poziția de lider în România, a început consolidarea grupului: Paravion în 2010, Travel House în 2010 și Prestige în 2011. Toate acestea sub o singură umbrelă: Happy Tour Group. Rezultatul?
Grupul deținut de spanioli este, de departe, liderul pieței, dar și un „trend setter“. Încet-încet, marile agenții își consolidează poziția pe piață prin achiziții ce aduc plusvaloare, iar operatorii care nu rezistă concurenței fuzionează.
„România are nevoie de patru-cinci-zece grupuri mari de turism și 100-200 de agenții de mărime mijlocie. Acum are peste 2.500 de agenții de turism la o piață de 21 de milioane de oameni, din care 15% călătoresc. Avem 2.500 de agenții pentru trei milioane de români“, spune Javier Garcia del Valle, executive vice-president/CEO, Happy Tour, companie cu afaceri de aproximativ 57 de milioane de euro, în 2011, în creștere cu 30% față de 2010.
„Anul 2011 a fost extraordinar pentru noi, pentru că am reușit să ne consolidăm modelul de afaceri. Am achiziționat turoperatorul Prestige, adică exact ceea ce lipsea din grupul n