Mesajul a fost trimis. Multumesc!

City’us, al treilea titlu de campioni

Publicat in Zi de zi - Mures, marți 5 iunie 2012 ·

Echipa de futsal City’us Târgu-Mureş a câştigat luni seară titlul de campioană naţională, după ce s-a impus cu un categoric 10-1 în faţa celor de la Spicom Sfântu Gheorghe, în cea de-a doua partidă a finalei campionatului. Golurile formaţiei mureşene au fost înscrise de Nicuşan, Cristian Matei (2), Florin Matei, Szocs, Csoma, Gherman (2) şi Dumitru (Mimi) Stoica (2). După victoria cu 7-2 din primul joc, City’us a demonstrat în faţa propriilor suporteri că supremaţia din fotbalul în sală românesc le aparţine şi şi-a adjudecat titlul după doar două jocuri. Mureşenii au luat meciul în serios, în faţa singurului adversar care a reuşit să le facă faţă în ultima perioadă. Echipa din Sfântu Gheorghe a rezistat mai bine de o jumătate de repriză, în care a primit un singur gol, înscris în minutul 7 de căpitanul echipei, Nicuşan, care a reluat în poartă mingea respinsă de portar în urma şutului lui Csoma. În minutul 14, Cristian Matei a dublat avantajul gazdelor, iar fratele său, Florin, a stabilit scorul la pauză la 3-0. La reluare, covăsnenii au încercat să revină în joc, dar o greşeală a portarului Grigoraş a fost speculată de Szocs şi după mai puţin de un minut Csoma a dus scorul la 5-0, moment în care soarta învingătoarei era ca şi pecetluită. Cosmin Gherman a reuşit la rândul său o dublă, văzând şi cartonaşul galben după prima reuşită, la care şi-a scos tricoul pentru a dedica golul tatălui său. În atmosfera de sărbătoare din Sala Sporturilor, campionii şi-au continuat recitalul şi au mai punctat de trei ori. Golgheterul campionatului, Mimi Stoica, cu 38 de goluri a făcut şi el dubla, după care oaspeţii au reuşit golul de onoare, prin Kedves. Cristian Matei a închis tabela, City’us a obţinut al treilea titlu consecutiv şi va reprezenta din nou România în viitoarea ediţie a UEFA Futsal Cup.

Pentru City’us au evoluat: Klein, Aszalos- portari, Fl. Matei, Ignat, Lu

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

CCR: Au fost înregistrate contestaţii privind deciziile de înregistrare a candidaturilor lui George Simion şi Victor Ponta/ Acestea vor fi soluţionate duminică

News.ro acum 5 ore
Curtea Constituţională a României (CCR) a anunţat că au fost înregistrate, sâmbătă, două contestaţii privind deciziile Biroului Electoral Central de înregistrare a candidaturilor la alegerile prezidenţiale ale lui George Simion şi Victor Ponta. Aces

Cine și-a depus candidatura la BEC în ultima zi, fără semnături

Libertatea acum 4 ore
Remus Pricopie, rectorul SNSPA, a anunțat sâmbătă seară, 15 martie, că și-a depus candidatura la alegerile prezidenţiale chiar dacă dosarul său nu are liste de semnături, iar acest lucru va atrage automat invalidarea din partea BEC.

De ce a fost respinsă candidatura Dianei Șoșoacă la alegerile prezidențiale. BEC a publicat motivarea

Libertatea acum 5 ore
Biroul Electoral Central a transmis sâmbătă, 15 martie, un document de patru pagini în care explică motivele pentru care i-a invalidat candidatura la prezidențiale Dianei Șoșoacă.

Miting EuRo Manifest în Piaţa Victoriei pentru susținerea apartenenţei la UE. Fanii lui Călin Georgescu, identificați de jandarmi

Libertatea acum 7 ore
Peste 1.000 de oameni au fost prezenți sâmbătă, 15 martie, la mitingul „EuRo Manifest” din Piaţa Victoriei din Bucureşti. În zonă au fost găsiți și susţinători ai lui Călin Georgescu, iar jandarmii au făcut apel la oameni să nu răspundă provocărilor.

VIDEO Elena Lasconi: Avem un proiect de lege prin care putem să facem un pic de curățenie pe TikTok / Cei de la CNA ar trebui să fie și mai fermi. Există cel puțin două televiziuni unde oamenii își fac de cap

HotNews acum 3 ore
Elena Lasconi, liderul și candidata USR la alegerile prezidențiale, a declarat sâmbătă pe B1 TV că partidul său a elaborat un proiect lege pentru moderarea conținutului de pe platforma TikTok, astfel încât „fake news-ul să fie dat jos în maximum 15

UPDATE - Mesaj RO-Alert transmis în Bucureşti, după ce un băiat de 14 ani a plecat de acasă, vineri/ Adolescentul a fost găsit

News.ro acum 5 ore
Autorităţile din Bucureşti au transmis, sâmbătă după-amiază, un mesaj RO-Alert prin care solicită sprijinul populaţiei pentru găsirea unui adolescent de 14 ani care vineri a plecat de acasă. Băiatul a fost găsit.

Papa Francisc se simte mai bine. Va rămâne totuși în spital, deși este internat de peste o lună

HotNews acum 3 ore
Papa Francisc, care este internat la Roma de peste o lună din cauza unei duble pneumonii, trebuie să rămână în spital pentru a-şi continua tratamentul, deşi starea sa de sănătate s-a ameliorat treptat, a anunţat Vaticanul sâmbătă seara, potrivit AFP

Trump spune că este în curs o acţiune militară „decisivă” împotriva rebelilor Houthi

News.ro acum 2 ore
Preşedintele american Donald Trump a declarat că a ordonat o acţiune militară „decisivă” împotriva rebelilor houthi din Yemen, declanşând o nouă ofensivă împotriva grupului susţinut de Iran, care a vizat căile maritime din Marea Roşie, relatează CNN

Superliga: Farul a remizat cu Poli Iaşi, scor 0-0, în prima etapă a play-out-ului

News.ro acum 6 ore
Formaţia Farul Constanţa a terminat la egalitate, sâmbătă, pe teren propriu, scor 0-0, cu echipa Poli Iaşi, în prima etapă a play-out-ului Superligii. Farul: Buzbuchi – Sîrbu (Gustavo ’60), Larie, Bălaşa (Baptista ’80), Cr. Ganea – Vînă, Dican (N. P

Ilie Bolojan, după summitul convocat de Starmer: România continuă sprijinul pentru Ucraina

Libertatea acum 10 ore
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a participat sâmbătă la un summit virtual convocat de premierul britanic Keir Starmer, unde a subliniat angajamentul României de a continua sprijinul pentru Ucraina.

Vremea

București
acum

13°
dum.

11°/18°
lun.

4°/11°
mar.

1°/6°
mie.

1°/8°
Iasi
acum

dum.

5°/9°
lun.

1°/8°
mar.

-2°/5°
mie.

1°/9°
Constanta
acum

17°
dum.

8°/17°
lun.

4°/10°
mar.

1°/5°
mie.

1°/7°
Cluj-Napoca
acum

10°
dum.

5°/10°
lun.

-1°/6°
mar.

-3°/2°
mie.

-1°/6°
Timisoara
acum

dum.

6°/10°
lun.

1°/8°
mar.

-1°/6°
mie.

-0°/8°