Preşedintele Partidului Civic Maghiar (PCM) Mureş, Laszlo Gyorgy, a declarat că preşedintele Parlamentului ungar, Kover Laszlo, nu îşi va amâna în niciun caz vizita în România.
Laszlo Gyorgy a declarat, luni, că vizita preşedintelui Parlamentului ungar, Kover Laszlo, va avea loc şi că nu există niciun fundament pentru amânarea acesteia, la cererea preşedinţilor Senatului şi Camerei Deputaţilor, Vasile Blaga şi Roberta Anastase.
„Vizita se va întâmpla, dat fiind că domnul Kover este preşedintele de onoare al PCM. E un gest foarte frumos al domnului Kover, iar românii din Gyor, unde există cetăţeni maghiari de origine română, s-ar bucura şi ei dacă i-ar vizita domnul Blaga. Nu văd niciun fundament ca domnul Kover Laszlo să-şi amâne vizita. Nu o va amâna în niciun caz, programul e gata făcut, 100 la sută se va prezenta", a spus Laszlo Gyorgy, citat de Mediafax.
Kover Laszlo va fi prezent, marţi, în opt localităţi, printre care Târgu-Mureş, Sovata, Miercurea Nirajului, Sighişoara și Acăţari.
Preşedinţii Senatului şi Camerei Deputaţilor, Vasile Blaga, respectiv Roberta Anastase, i-au adresat o scrisoare preşedintelui Parlamentului ungar, Laszlo Kover, în care apreciază că ar fi „utilă" amânarea vizitei acestuia „pentru orice perioadă de după desfăşurarea alegerilor locale".
Duminica trecută, preşedintele Parlamentului ungar, Kover Laszlo, a declarat, la sosirea la Ohorheiu Secuiesc, unde urma să aibă loc reînhumarea scriitorului Nyiro Jozsef, care a fost anulată, că a fost „foarte surprinzător comportamentul neprietenos, necivilizat şi barbar al noului Guvern român de a-i refuza lui Nyiro posibilitatea de a se odihni în pământul natal" şi că a existat o adevărată vânătoare după urna cu cenuşa acestuia.