Asociatia pentru Tranzitie Urbana incearca, prin promovarea Planurilor de Mobilitate Urbana, o revolutie in Romania: transportul urban trebuie sa fie dezvoltat in acord cu tendintele europene. Si asta nu neaparat pentru ca e la moda in Europa, ci pentru ca e dezirabil pentru o viata sanatoasa si va fi obligatoriu pentru a obtine finantari europene pentru dezvoltarea infrastructurii.
Sustainable Urban Mobility Plans (n.a Planurile de Mobilitate Urbana Durabila) descriu orasul in termenii unui loc destinat comunitatilor si relatiilor intre oameni. Principiile sunt relativ simple, insa de ceva vreme abandonate, daca ne gandim la Bucuresti. Arterele mari, destinate traficului rutier, aduc grave prejudicii mediului si creaza „viduri urbane” intre diverse comunitati. Bulevarde precum Nicolae Balcescu sau Mihai Bravu, din Bucuresti, despica zonele prin care trec astfel incat notiunea de cartier, in sensul de comunitate inchegata in jurul unor puncte de interes, nu poate fi aplicata. Prin astfel de sosele largi, cu trafic intens, se creeaza o segregare intre comunitati. Pentru ca lucrurile sunt facute de demult asa, e greu sa refacem tesutul urban acum, in acord cu principiile suveranitatii cetatenilor. Paradoxal, in Bucuresti, proiectele urbane sunt in continuare destinate traficului si arata prea putina consideratie pentru pietoni.
Nervi in toate directiile
Modalitatea de gestionare a mobilitatii, in Bucuresti, are un impact major asupra relatiilor interumane. Scindarea nu este doar de ordin fizic, ci a generat o antagonizare a categoriilor de participanti la trafic. Bicilistii urasc soferii, pietonii urasc biciclistii, iar soferii ii urasc pe toti deopotriva. Prin lipsa de sistematizare coerenta si de integrare a tuturor modalitatilor de deplasare, tensiunile dintre participantii la trafic alimenteaza disconfortul resimtit in spatiile publice. Or
