Seria artZoom la Peretele alb continua la galeria AnnArt cu expozitia-semnal Constantin Rusu, vernisaj miercuri 6 iunie, ora 19.
Cel mai tanar (si putin cunoscut!) dintre artistii reprezentati de AnnArt, Constantin Rusu este o adevarata descoperire, pe care galeria l-a remarcat la Ebienale, in cadrul Festivalului Enescu. In octombrie 2011 Rusu a fost invitat in proiectul de debut al programului Peretele Alb la AnnArt, in expozitia de grup TAA_2011, unde impreuna cu colegii sai de generatie a prezentat o lucrare de certa forta si insemnatate Sageti si, speram, a marcat un punct semnificativ in traseul sau artistic. Ulterior, artistul a facut parte, in decembrie 2011 – ianuarie 2012, din expozitia de portofoliu a AnnArt Caiet de planuri, alaturi de nume de referinta ale scenei contemporane, precum Sorin Ilfoveanu, Stefan Caltia sau Paul Neagu.
Caz eminent, tanarul are un seducator discurs picto-grafic, inspirat din dinamica signalecticii urbane; dovedeste o mare efervescenta si exigenta inovativa a tehnicii picturale. Aurelia Mocanu, critic de arta
Absolvent in 2009 al Universitatii de Arte Plastice Bucuresti, sectia Pictura, elev al profesorului Petru Lucaci, Rusu a fost bursier in 2008 la Accademia di Belle Arti di Roma, Italia. A participat la expozitii de grup la Bucuresti, Madrid, Timisoara. Experienta sa intens exploratorie a celor mai diverse tehnici de expresie plastica acopera zone diverse - de la pictura spontana pe peretii orasului Bucuresti pana la pictura de sevalet, desen pe carton, gravura pe placa de linoleum, si chiar incercari de sculptura.
Expozitia artZoom Constantin Rusu la Pertele Alb este prima personala a artistului si prezinta aproximativ 15 lucrari de desen si grafica realizate in perioada 2008 – 2012.
Evenimentele artZoom sunt proiecte expozitionale de scurta durata, pe care le intentionam ca semnale-fulger asup