Campioana mondială şi europeană e prima în toate calculele posibile la cîştigarea Europeanului. Tocmai de aceea, Spania e în pericol

Acum 4 ani, cam tot pe vremea asta, Spania îşi încheia pregătirile pentru Euro cu o victorie scurtă, 1-0, împotriva Statelor Unite. S-a jucat la Santander, iar finalul acelui meci s-a petrecut în fluierăturile unui public ce nu părea să dea vreo şansă “naţionalei” bătrînului Aragones la turneul final ce urma să înceapă. Jocul echipei nu invita la atît de mult pesimism, însă Spania părea intrată, la nivel de primă reprezentativă, într-o spirală negativă fără ieşire.

Duminică, Spania a bătut China tot cu 1-0, victorie la fel de scurtă, scoasă în final de meci. Despărţirea de Sevilla a fost entuziastă, toţi cei prezenţi pe “La Cartuja” (un stadion foarte scump şi extrem de inutil, construit într-o vreme cînd spaniolii credeau că băncile sînt un sac fără fund) avînd în minte imaginea campioanei mondiale de acum doi ani. Asta deşi jocul echipei n-ar invita la atît de mult optimism.

În acest moment, Spania e favorita tuturor la cîştigarea Europeanului. Ultimul pe o listă suficient de lungă a elogiilor a fost Fabio Capello, care crede, nici mai mult nici mai puţin, că “Spania e excepţională!”. Dar oare e chiar aşa?

Faţă de Euro 2008 şi Mondialul din 2010 există o mică, dar mare, diferenţă. Spania a cîştigat aceste două turnee. Ceea ce-i ridică lui Vicente del Bosque o problemă. Cînd ai atins Everestul, fotbalistic vorbind, dorinţa de a o face din nou poate că există. Dar, la fel, poate exista şi un pericol. Acela de a crede că eşti mult prea bun, că victoriile vor veni indiferent de nivelul de concentrare. Aici e treaba lui Del Bosque, cumva asemănătoare cu cea a lui Guardiola la Barcelona după primii doi ani de succese. În plus, tot treaba lui Del Bosque e să le poată transmite jucătorilor motivaţia necesară. @