ActiveWatch – Agenția de Monitorizare a Presei consideră iresponsabilă decizia premierului Victor Ponta de menținere a blocajului conturilor TVR, până când conducerea instituției va prezenta o soluție de reorganizare.
Poziţia a fost exprimată într-un comunicat, ce vine după blocarea conturilor TVR de către ANAF şi după delcaraţiile premierului Victor Ponta, care a spus că nu va debloca banii televiziunii publice până când instituţia nu vine cu un plan de organizare.
Poziţia integrală a ActiveWatch, în continuare:
Duminică, 3 iunie, prim-ministrul Victor Ponta a declarat că nu va dispune deblocarea conturilor TVR, până când conducerea acestei instituții nu vine cu un plan de reorganizare. De asemenea, Ponta a reluat promisiunea făcută în urmă cu câteva săptămâni („eu nu vreau să se schimbe o conducere pusă de PDL şi de Traian Băsescu cu o conducere pusă de USL”), afirmație pe care am salutat-o la momentul ei.
Precizăm că blocarea prelungită a conturilor TVR de către ANAF va pune TVR în imposibilitatea de a-și îndeplini misiunea publică, ceea ce contravine Constituției României.
Așa cum am afirmat într-un comunicat din 23 mai, „Înţelegem necesitatea stingerii datoriilor istorice ale TVR şi urgenţa recuperării creaneţelor statului de la datornicii săi. Considerăm, însă, că o atare decize abruptă pune în pericol funcţionarea televiziunii publice într-un moment de maximă încărcătură politică, ceea ce poate da naştere la suspiciuni”.
Din păcate, prin declarația de duminică, primul ministru și-a subminat prezumția de bună-credință și a dat dovadă de iresponsabilitate și de necunoaștere a situației televiziunii publice. Trebuie să reamintim declarația domnului Ponta, care, în urmă cu câteva luni, în calitate de lider al opoziției, a spus că va refuza să mai plătească taxa TVR – ceea ce devine, astăzi, o circumstanță agravantă.