Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Clujul va avea laborator de depistare a drogurilor, unic în ţară

Publicat in Monitorul de Cluj, marți 5 iunie 2012 ·

Laboratorul se înfiinţează în urma unei colaborări încheiate între Brigada de Combatere a Criminalităţii Organizate (BCCO) Cluj, Facultatea de Chimie din cadrul UBB Cluj şi Primăria Cluj-Napoca.

Decizia înfiinţării acestui laborator a fost luată în condiţiile în care consumul de droguri, în special etnobotanice, a luat amploare în ultima perioadă şi apar tot mai multe substanţe psihoactive noi care nu sunt prevăzute în lege şi a căror compoziţie este necunoscută. Laboratorul care este o premieră naţională va fi realizat la iniţiativa BCCO Cluj, iar Primăria Cluj-Napoca va contribui cu 40.000 lei pentru funcţionarea laboratorului. Proiectul de hotărâre referitor la alocarea fondurilor destinate laboratorului va fi discutat în ultima şedinţă de Consiliu Local din acest mandat care va avea loc mâine. „Scopul prezentului plan de colaborare îl reprezintă cooperarea în ceea ce priveşte noile substanţe cu efect psihoactiv, altele decât cele prevăzute în normele legale în vigoare şi efectuarea unor analize de specialitate în ceea ce priveşte natura şi compoziţia chimică a substanţelor şi efectul acestora asupra organismului uman prin consum”, se arată în proiectul de hotărâre.

Laboratorul va funcţiona la Facultatea de Chimie din cadrul UBB Cluj , iar specialiştii acestei facultăţi vor fi cei care vor efectua analizele drogurilor, la cererea angajaţilor de la BCCO Cluj.

Primăria Cluj-Napoca va aloca anual fonduri pentru funcţionarea laboratorului, pentru achiziţionarea materialelor necesare. „De asemenea, aceste resurse financiare pot fi destintate dezvoltării unui centru de cercetare cu privire la substanţele cu efect psihoactiv în vederea introducerii acestora în tabelele anexă ale Legii 143/2000 privind combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri”, se mai arată în proiectul de hotărâre.

Comercializarea, deţinerea şi distribuirea pro

Articolul in Monitorul de Cluj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Charalambous s-a convins după ce FCSB a câștigat Supercupa: „Va avea mai multe minute în acest sezon”

Gazeta Sporturilor acum 7 ore
. Elias Charalambous (44 de ani), tehnicianul campioanei României, a oferit prima reacție după câștigarea Supercupei României. Despre Ștefănescu am spus în sezonul trecut că nu am fost destul de corecți față de el. Sper că va avea mai multe minute î

Cabană mistuită de foc, în zona Plaiul Foii - Zărnești

Adevarul acum 8 ore
O cabană din zona montană Plaiul Foii - Zărnești, județul Brașov, a fost cuprinsă de un incendiu puternic sâmbătă seară. Acţiunea de stingerea a focului este în desfăşurare.

Mesaj Ro-Alert după apariţia unui urs în zona cascadei Duruitoarea din Ceahlău

HotNews acum 12 ore
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Neamţ a emis, sâmbătă după-amiază, un mesaj RO-ALERT după apariţia unui urs în zona Cascadei Duruitoarea din masivul Ceahlău. Zona în care a fost văzut animalul este una turistică şi des frecventată de

Zelenski spune că ultima discuție la telefon cu Trump a fost „cea mai productivă”

HotNews acum 8 ore
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat sâmbătă că discuția recentă cu președintele american Donald Trump, purtată la telefon vineri, a fost cea mai bună și „cea mai productivă” pe care a avut-o, scrie Reuters. „Referitor la conversația

VIDEO Controversatul artist naţionalist croat care a strâns un mare număr de fani la un concert în Zagreb. Cântăreţul este interzis în mai multe ţări europene

HotNews acum 7 ore
Zeci de mii de oameni s-au adunat sâmbătă la Zagreb pentru a participa la un concert al unui controversat cântăreţ rock naţionalist croat, Marko Perkovic „Thompson”, care a fost anunţat ca fiind cel mai mare concert cu plată din lume. Poliţia a decl

Proteste în mai multe oraşe din Bulgaria faţă de adoptarea monedei euro. Manifestanţii cer referendum şi demisia guvernului

G4Media acum 13 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare În mai multe oraşe din Bulgaria au avut loc sâmbătă demonstraţii împotriva adoptării monedei euro, care ar urma să se producă la 1 ianuarie 2026, participanţii la protestele organizate în apărarea mo

Ministrul Sănătăţii: Începând cu 14 iulie, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătăţii un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

News.ro acum 6 ore
Ministrul SănătăţiiAleandru Rogobete afirmă că, îcepând cu 14 iulie, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătăţii un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

Un copac a căzut peste o mașină în mers în Brașov. O RUPERE de nori a provocat inundații pe străzi, un autovehicul a fost blocat în apă

Gandul acum 9 ore
O ploaie torenţială care s-a abătut, sâmbătă după amiază, în zona municipiului Făgăraş din Braşov, provocând pagube materiale şi afectatând traficul rutier Mai mult, un arbore s-a prăbuşit peste un autoturism aflat în mers, străzi au fost acoperite

Sorana Cîrstea, victorie spectaculoasă la Wimbledon

Ziarul Financiar acum 8 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea s-a calificat în optimile probei feminine de dublu de la Wimbledon, câştigând o sumă imensă.Făcând pereche cu jucătoarea rusă Anna Kalinskaya, Sorana Cîrstea s-a calificat în optimi la Wimbledon, urmând să p

Ilie Bolojan, acuzat că ar fi primit 71 de salarii medii! Despre ce sumă este vorba

Cancan acum 10 ore
De când a ajuns premierul României, Ilie Bolojan a fost în centrul atenției, iar deciziile sale au atras multe critice. Acum, prim-ministrul țării este protagonistul unei noi controverse. Mai exact, politicianul este acuzat de un sindicat că ar fi p

Vremea

București
acum

20°
dum.

20°/36°
lun.

24°/39°
mar.

24°/38°
mie.

24°/37°
Iasi
acum

20°
dum.

20°/36°
lun.

18°/38°
mar.

21°/38°
mie.

19°/37°
Constanta
acum

19°
dum.

19°/29°
lun.

22°/27°
mar.

21°/27°
mie.

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

15°
dum.

15°/35°
lun.

19°/37°
mar.

18°/35°
mie.

15°/21°
Timisoara
acum

15°
dum.

15°/37°
lun.

19°/40°
mar.

18°/39°
mie.

14°/20°