Ora 18 Ca să mi se pară caviar cele trei mere pe care le mănânc drept cină (fac asta de 15 ani!), mă uit la ştirile de la TV. Sursa: EVZ
Toate jurnalele se deschid cu ample relatări despre cum au petrecut românii minivacanţa de Rusalii.
Primul meu impuls e să mă frec la ochi.
Exact aceleaşi secvenţe le-am văzut şi în Jurnalele TV dedicate minivacanţei de 1 Mai.
Grăsani în maiouri sau goi până la brâu, prepară pe grătare fumegânde camionete de fripturi, cârnaţi, mici.
Întorcându-se spre reporteriţă cu satisfacţia unuia care vede şi microfonul ca pe ceva de mâncare, un ins rânjind se laudă cu fripturile pe care el şi nu nevastă-sa le prepară.
Sub acelaşi semn, al felului în care românii au petrecut minivacanţa, urmează muieri despuiate pe plajă (pretextând că fac gazetărie, televiziunile insistă pe ţâţe și buci în clar şi pubisuri în clar obscur) și tineri în întunecimea numită discotecă, despre care nu știi dacă sunt beți sau idioți.
Ca şi în cazul minivacanței de 1 mai, remarc nu fără amărăciune:
Spre deosebire de occidentali, românii nu ştiu să-şi petreacă timpul liber şi altfel decât bând, înfulecând şi trândăvind.
N-am văzut nici în această minivacanţă, români petrecându-şi timpul liber în drumeţii, în excursii la obiective turistice, în vizite la muzee, în lecturi în aer liber și în întreceri sportive.
De români care să muncească pentru a scoate un ban în plus nici vorbă.
Sunt şi români care înţeleg timpul liber şi altfel decât o mare crăpelniţă?
S-ar putea.
Sigur e că ei nu apar la TV.