Crochiuri economice Daca ne amintim bine, Summit-ul G20 de la Cannes, din noiembrie trecut, s-a concentrat in masura apreciabila asupra spinoasei probleme a crizei datoriilor din Zona Euro si pe gasirea unor solutii de stimulare a cresterii economiei mondiale. In acelasi context, cea mai importanta problema discutata a fost cea a introducerii taxei pe tranzactiile financiare (TTF), sustinuta de Franta, dar care nu a intrunit acordul presedintelui SUA. Amintim ca CE propusese instituirea TTF la nivelul UE, vizand realizarea suplimentara a unor venituri anuale de 57 de miliarde euro, destinate bugetului unional. Era vorba de aplicarea unei cote de 0,1% pentru actiuni si obligatiuni si 0,01% pentru alte produse, la baza stand conceptul economistului american James Tobin (1918-2002), adept al principiului ca guvernele trebuie sa intervina in economie pentru a stabiliza productia si a evita recesiunile. Taxa ar fi urmat sa priveasca doar tranzactiile care au loc intre institutii financiare – cca. 85% din volumul tranzactiilor, neafectand operatiunile persoanelor fizice, cum ar fi plata cu card de credit, imprumuturi private, de economii etc. Initiativa nefiind abandonata, din avizul Comisiei pentru piata interna si protectia consumatorilor (20 martie a.c.) rezulta ca se impune un cadru juridic european (mai) solid in aceasta materie. Se aminteste aici ca TTF urmareste un dublu obiectiv. Pe de o parte, cel al corectitudinii, in masura in care tranzactiile financiare raman in proportie semnificativa neimpozitate, spre deosebire de toate celelalte tranzactii economice. Pe de alta parte, la acesta se adauga obiectivul legat de armonizare, explicat prin aceea ca trebuie sa existe ”o abordare europeana unica fata de impozitarea tranzactiilor financiare, cu rate care sunt, daca nu identice pe teritoriul UE, atunci cel putin comparabile si stabilite pe baza unui minim comun”. Exp