Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Nicolaie Moldovan: “Mă voi alătura oricărui demers al administraţiei conduse de Dorin Nistor, pentru atragerea de fonduri externe în Sebeș”

Publicat in Alba24, marți 5 iunie 2012 ·

Alba Iulia este un model de bună practică în atragerea fondurilor europene, aflându-se pe locul 5 în topul orașelor din România care au reușit să obțină de la Uniunea Europeană bani pe care i-a investit în programe de dezvoltare. După ce va fi ales primar, Dorin Nistor, vrea să înființeze la Sebeș un serviciu de programe după modelul celui de la Alba Iulia. Nicolaie Moldovan, expertul care a adus pentru Alba Iulia peste 200 de milioane de euro din fonduri europene, îşi declară sprijinul pentru candidatura lui Nistor la Sebeş .

Nicolaie Moldovan: “Fondurile nerambursabile sunt marea şansă a dezvoltării Sebeșului”

Fondurile nerambursabile sunt marea şansă a dezvoltării Sebeșului, dezvoltării solide și de durată. Lucrez în domeniul finanțărilor externe de peste 10 ani. Am făcut parte din echipe de proiecte care au adus Municipiului Alba Iulia peste 200 de milioane de euro. Ce au însemnat fondurile nerambursabile la Alba Iulia? Doar în ultimii 4 ani, peste 75 km rețele de apă potabilă şi canalizare, 57 de km de străzi urbane modernizate, peste 8.000 de locuri de parcare, peste 170.000 mp2 zone verzi, aşezăminte sociale moderne, producţie de energie verde etc. Cetatea Alba Carolina a fost inclusă într-un proces amplu de transformare și punere în valoare, având ca sursă fondurile europene, guvernamentale sau private. Azi a devenit o destinație apreciată de albaiulieni și din ce în ce mai atractivă pentru turiști.

Primăria a fost cel mai mare investitor al vremurilor de criză economico-financiară în municipiul Alba Iulia. Sursa investițiilor: fondurile nerambursabile. Peste 1.500 locuri de muncă au fost menținute sau create suplimentar, între 2009-2012.

Dorin Nistor este cel care a înțeles că lecția despre fonduri europene și experiența Primăriei Alba Iulia trebuie învățată și de administrația locală din Sebeș. Ea trebuie aplicată în folosul sebeșe

Articolul in Alba24 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Avertizare meteorologică Cod roşu în Bucureşti

Mediafax acum 7 ore
Fenomenele avertizate în Capitală sunt grindină de mari dimensiuni, vijelie cu rafale de 70...90 km/h, averse torenţiale care vor totaliza 30....40 l/mp, descărcări electrice. „Sistemul convectiv se deplasează dinspre vestul spre estul municipiului

UPDATE - Volodimir Zelenski: Ucraina şi Statele Unite au semnat cel mai puternic acord de la independenţa statului nostru / Ce prevede acordul

News.ro acum 5 ore
Acordul bilateral de securitate semnat cu Statele Unite confirmă fiabilitatea sprijinului Statelor Unite pentru independenţa Ucrainei, a declarat joi preşedintele Volodimir Zelenski, în timpul conferinţei de presă comune cu preşedintele Statelor Uni

UPDATE - Cod roşu de furtună în Bucureşti şi Ilfov / Vijelii, grindină şi căderi însemnate de precipitaţii / Mesaj RO-Alert / Zboruri deviate / 200 de intervenţii ale pompierilor

News.ro acum o ora
Meteorologii anunţă, joi seară, cod roşu de furtună în municipiul Bucureşti, dar şi în judeţul Ilfov, fiind emis mesaj RO-Alert. Pompierii au avut aproximativ 200 de intervenţii. UPDATE: ”Ca urmare a fenomenelor meteo, pe durata codurilor de vreme r

ALEGERI EUROPARLAMENTARE 2024 – Alianţa PSD-PNL - 48.56%, AUR - 14.93%, Alianţa Dreapta Unită - 8.70%, UDMR - 6.48% / Cine mai trimite reprezentanţi în PE – rezultate parţiale, ora 20.00 / Rezultate finale pentru secţiile din străinătate

News.ro acum 8 ore
Alianţa PSD-PNL a obţinut 48.56% dintre mandatele de parlamentari europeni, urmată de AUR - 14.93%, Alianţa Dreapta Unită - 8.70%, UDMR - 6.48%, potrivit rezultatelor provizorii transmise, joi, de Biroul Electoral Central. Potrivt BEC, în ceea ce pr

DNA redeschide urmărirea penală în dosarul privind controlul ISU de la Ferma Dacilor / Suspecții, acuzați că au permis funcţionarea fără autorizaţie a pensiunii

HotNews acum 11 ore
Tribunalul Militar Bucureşti a decis joi redeschiderea urmăririi penale în dosarul în care un fost comandant al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Prahova şi o angajată a inspecţiei de prevenire din cadrul acestei instituţii sunt acuzaţi de

Primul sistem de drone Bayraktar, recepționat de Forţele Terestre Române. Când vor fi primele zboruri de instrucţie

Ziare.com acum 11 ore
Forţele Terestre Române au început, în cursul acestei săptămâni, procedurile de recepţie calitativă şi cantitativă a echipamentelor primului sistem de aeronave fără pilot Bayraktar TB2, informează Ministerul Apărării Naţionale (MApN). La încheierea

Acţionarii Tesla au aprobat mega-plata de 56 de miliarde de dolari pentru Elon Musk

HotNews acum o ora
Mobilizarea Tesla şi a patronului său Elon Musk a dat roade: uriaşul său plan de remunerare în valoare de 56 de miliarde de dolari a fost din nou aprobat de acţionarii constructorului auto, după ce în ianuarie fusese anulat de justiţie, relatează AF

G7 a ajuns la un acord pentru un credit de 50 de miliarde de dolari destinat Ucrainei, din banii proveniți din activele rusești înghețate / Zaharova amenință cu un „răspuns foarte dureros”

HotNews acum 11 ore
Liderii statelor din G7, reuniţi în Italia, au ajuns joi la un „acord politic” asupra folosirii veniturilor rezultate din activele ruseşti îngheţate ca garanţii pentru deblocarea unui împrumut de 50 de miliarde de dolari destinat sprijinirii Ucraine

„Finanţată de ruşi”

Buna ziua Brasov acum 4 ore
Fostul preşedinte al Parlamentului European, Martin Schulz, susţine că Diana Şoşoacă „este finanţată de ruşi” şi că „această femeie nu ştie pe ce lume trăieşte”. Declaraţiile incendiare au fost făcute într-o intervenţie la DigiFM, în care a vorbit d

Marcel Ciolacu: Apostolii austerităţii au greşit din nou

Mediafax acum 10 ore
„Apostolii austerităţii au greşit din nou! Statisticile publicate de BNR arată că, în primele 4 luni ale acestui an, investiţiile străine au crescut semnificativ, ajungând la 3,2 miliarde euro, o creştere de 34% faţă de aceeaşi perioadă a anului tre

Vremea

București
acum

18°
vin.

17°/25°
sâm.

15°/26°
dum.

17°/30°
lun.

20°/33°
Iasi
acum

18°
vin.

15°/19°
sâm.

15°/23°
dum.

12°/26°
lun.

16°/29°
Constanta
acum

18°
vin.

17°/23°
sâm.

16°/24°
dum.

18°/23°
lun.

19°/26°
Cluj-Napoca
acum

15°
vin.

13°/19°
sâm.

11°/23°
dum.

14°/25°
lun.

15°/26°
Timisoara
acum

13°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/27°
dum.

16°/30°
lun.

19°/30°