Poliţiştii de la Transporturi au avut o săptămână grea. Hoţii de fier nu le-au dat pace şi au pus în pericol şi siguranţa traficului feroviar. Indivizii puşi pe căpătuială acţionează în special în perioada sărbătorilor. Însă, indiferent de zi, faptele lor pot pune în pericol viaţa călătorilor de pe trenurile CFR
Un furt s-a petrecut pe raza staţiilor Valea Călugărească şi Dâmbu, când doi hoţi au sustras patru bobine de joantă, în valoare de 10.000 de lei, pentru a le comercializa. Cei doi s-au folosit pentru deplasare de un autovehicul neînmatriculat, pe care unul din ei îl conducea fără permis, informează cotidianul Telegrama. Unul dintre hoţi a fost prins după ce a vândut cuprul din bobine pentru suma de 440 lei. Al doilea hoţ a fost prins după o zi de urmărire, tocmai când se pregătea să fugă în Marea Britanie. Ambii au primit mandate de arestare pentru 29 de zile, fiind acuzaţi pentru furt calificat, distrugere şi semnalizare falsă. Cei doi riscă să petreacă după gratii până la 12 ani. Poliţiştii au reuşit să recupereze cuprul, dar piesele sunt compromise.
Hoaţele de cupru După numai câteva zile, trei femei cu vârste cuprinse între 28 şi 48 de ani, care operau împreună cu un bărbat, au fost prinşi de jandarmi şi poliţiştii de la transporturi în timp ce furau cabluri de cupru de lângă staţia CFR Brazi. Hoţii, veniţi din Bărcăneşti, au sustras 14 metri de cablu de cupru subteran, cu o masă de 45 de kilograme, pe care ar fi putut obţine cam 800 de lei. Poliţiştii au primit un telefon anonim prin care au fost sesizaţi de ceea ce se petrece la staţia Brazi. Cei patru hoţi au fost prinşi şi li s-au întocmit dosare de cercetare penală pentru furt calificat, distrugere şi pătrundere fără drept în zona de siguranţă a infrastructurii CFR.
Tăiau cabluri de semnalizare cu toporul Tot la finele săptămânii trecute, poliţiştii au fost sesizaţi de către