Talentată, frumoasă, dezinvoltă, acesta este profilul reghinencei Anamaria Luca, legitimată la Clubul Sportiv Universitar Târgu-Mureş, unde se antrenează pentru a-şi îndeplini visul, de a deveni cea mai bună tenismană din lume.
Tenisul de câmp este un joc sportiv care se impune prin frumuseţea şi spectaculozitatea sa, motiv pentru care tânăra Anamaria s-a impus la vârsta de doar 11 ani, prin mişcări armonioase care au graţie, ritm şi precizie, reuşind în mai puţin de un an competiţional să câştige o serie de turnee la categoria 12 ani în Sibiu, Ploieşti, Cugir, Târgu-Mureş, Alba-Iulia și Deda. Anamaria este elevă în clasa a IV-a B la Gimnaziul “Augustin Maior”. A moştenit pasiunea pentru acest sport de la tatăl ei, Kisner Iosif şi declară că a pus mâna prima oară mâna pe o rachetă de tenis la opt ani, la un antrenament al tatălui la Târgu-Mureş. A început să îndrăgească tenisul de câmp și să se pregătească organizat în cadrul unui club, unde datorită calităţilor sale, seriozităţii şi pasiunii nu au întârziat să apară și rezultate din ce în ce mai spectaculoase.
Ultima competiţie la care Anamaria a câştigat o cupă şi o diplomă a fost Trofeul Pamira de la Sibiu de unde reghineanca s-a întors acasă cu un loc întâi. Dintre toate diplomele câştigate, Anamaria declară că cel mai greu trofeu a fost obținut la Cupa CSO Cugir, desfăşurată în data de 29 aprilie 2012, unde reghineanca a cucerit locul întâi pentru CSU Târgu-Mureş la categoria fete. Pentru a ajunge al asemenea performanţe Anamaria face multe sacrificii şi se antrenează zilnic după orele de şcoală pe terenul de zgură sau în sala de sport din cadrul Grupului Şcolar “Ioan Bojor” din municipiu sub stricta supraveghere a antrenorului şi profesorului de sport Elod Balla. “Cel mai mare idol al meu în tenis este Novak Djokovici, care este născut în aceeaşi zi de 22 mai ca şi mine. Cel mai mare vis al meu este