John Paulson, managerul unui fond de hedging care a făcut miliarde mizând împotriva pieţei ipotecare din SUA în 2007, a cumpărat renumita moşie Hala alături de o altă proprietate din Aspen pentru 49 mil. dolari, potrivit unor surse apropiate tranzacţiei.
Generosul domeniu, vândut de prinţul saudit Bandar bin Sultan, a fost odată cea mai scumpă proprietate listată vreodată în SUA, cu un preţ de 135 mil. dolari în 2006.
Moşia cuprinde o casă principală cu 15 dormitoare, 16 băi şi 5.200 mp. Pe lângă aceasta mai include o serie de clădiri adiacente, precum şi o instalaţie de tratare a apei, o pompă de gaz şi alte caracteristici high-tech.
Achiziţia lui Paulson include două proprietăţi – imobilul principal de 36,4 hectare precum şi un domeniu de 15,3 hectare în apropiere, denumit Bear Ranch. Experţii imobiliari din Aspen spun că Bear Ranch şi Hala Ranch ar fi valorat în 2006/2007 peste 150 mil. dolari.
Paulson are în plan o renovare a ambelor proprietăţi, precum şi o redimensionare a casei principale, potrivit surselor apropiate tranzacţiei. Odată simbol al opulenţei din Aspen, Hala Ranch a început să se degradeze în ultimii ani. Paulson intenţionează să redenumească domeniul Star Ranch, de vreme ce proprietatea este localizată în zona exclusivistă Starwood din Aspen.
Aceasta este a doua tranzacţie încheiată de Paulson în Aspen în decurs de doi ani. În 2010, el a cumpărat o casă de 1.161 mp la ieşirea din Aspen pentru 24,5 mil. dolari.
Prinţul Bandar bin Sultan a cumpărat terenul pentru Hala Ranch în 1989 şi a construit clădirea principală în 1991. După ce şi-a părăsit poziţia de ambasador în SUA, în 2005, el a scos proprietatea la vânzare pentru 135 mil. dolari, dar a retras-o ulterior de pe piaţă.
Paulson şi-a crescut averea după ce a făcut miliarde de dolari pariind împotriva creditelor subprime de pe piaţa americană, în ti