Naţionala a arătat contra Austriei cum vor fi abordate mai toate meciurile importante din preliminariile pentru Mondial. Cu adversarul presând insistent şi cu tricolorii încercându-şi şansa pe contraatac
La Innsbruck, locul în care naţionala lui Piţurcă şi-a încheiat cantonamentul de vară, Alpii Tirolezi dau impresia că ar putea să înghită în orice moment micuţul oraş aşezat armonios la poalele lor. Sentimentul seamănă cu cel de pe Tivoli, doar că în stadionul umplut de steagurile alb-roşii senzaţia e mult mai puternică.
Sârbii, turcii, nigerienii sau ungurii îmbrăcaţi în tricoul Austriei înghit treptat echipa experimentală a României. E clar! Nu o să avem prea curând o naţională estetică. Una care să încânte. Ne mulţumim cu ce avem şi începem să privim şi cealaltă latură a fotbalului. Zâmbim când palmele lui Tătăruşanu ating mingea şutată de Alaba (19). Ţinem degetele încrucişate şi ne uităm cu disperare la olandezul Makkelie când Goian şi Găman îl îmbrăţişează în careu pe Arnautovic (25). Scăpăm şi de penalty şi aşteptăm, ca nişte outsideri profesionişti, momentul în care şi austriecii vor fi vulnerabili.
Chiar, de ce nu joacă Torje?
Torje, băiatul care încă nu s-a adaptat în "curatul" campionat italian, ridică un pic capul din pământ. Îl întoarce pe Kavlak la mijlocul terenului şi aleargă aşa cum n-a avut ocazia să o facă un sezon întreg. Trage! E prima dată când şutăm spre poarta lui Gratzei şi portarul austriac pare plictisit. Nu reţine şutul lui Gabi, dar nici Daniel Niculae nu reuşeşte să inventeze ceva cât să bage mingea-n poartă din câţiva metri. Că lui Torje îi e dor de fotbal e clar. Altfel n-ar avea suflu să fugă cu mingea la picior din careu în careu şi să facă atât de inspirat o nouă ocazie. Păcat că un-doi-ul Grozav - Niculae s-a sfârşit tot în braţele portarului austriac. Revenim în careu şi, pentru a nu ştiu câta oară, ne buc