În condiţiile în care operatorii aerieni low cost se luptă în tarife extrem de atractive, există ”turişti de meserie” care preferă să folosească trenurile, mai ales că beneficiază de reduceri semnificative la achiziţionarea permiselor de călătorie InterRail (legitimaţie de călătorie nominală valabilă în 30 de ţări europene).
Anul trecut, peste 300.000 de persoane, inclusiv din România, au călătorit în Europa cu permise InterRail, după cum au declarat reprezentanţii Eurail Group, organizaţia care emite permisele InterRail. Potrivit organizaţiei, aproximativ 74% dintre clienţi sunt tineri cu vârsta de până în 26 de ani. În ultimii ani, vârsta medie a celor care călătoresc a crescut de la 21 la 26 de ani.
Cei mai mulţi dintre aceştia (72,7%) călătoresc la clasa a II-a. Spre deosebire de tineri, seniorii preferă clasa I, 0,8% optând pentru transportul în cele mai bune condiţii, doar 2,7% dintre aceştia folosind clasa a II. De asemenea, clasa a II –a este preferată şi de familiile cu copii (15,5%), doar 1,2% fiind dispuse să plătească mai mult pentru clasa superioară.
Permisele InterRail sunt acceptate în 30 de ţări din întreaga Europă, din 1982 fiind introduse şi în România.
Sistemul feroviar acoperit de InterRail însumează peste 252.000 de kilometri şi mai mult de 40.000 de gări.
InterRail pass oferă o serie de avantaje precum: călătorii nelimitate în cele 30 de ţări europene sau doar pentru o ţară la alegere, în perioada de valabilitate, preţuri speciale pentru tinerii sub 26 de ani şi seniori (persoane peste 60 de ani), reduceri de 50% pentru copii.
Biletele sunt emise electronic şi se pot procura din peste 90 puncte de vânzare din reţeaua CFR – agenţii de voiaj şi staţii CFR care vând legitimaţii de călătorie în trafic internaţional.