Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Avocata învățătoarei criminale: Mama o provoca mereu. A ajuns la căpătul răbdării

Publicat in Adevarul, marți 5 iunie 2012 ·

Avocata învăţătoarei acuzate că şi-a omorât mama cu 170 de lovituri de cuţit spune că femeia regretă fapta şi se gândeşte numai la fiica ei în vârstă de şapte ani, elevă în clasa I la unitatea de învăţământ unde ea preda, şi susţine că incidentul s-a petrecut din cauză că mama sa o provoca permanent.

Potrivit avocatei Andreea Pană, este un caz inedit care nu a mai existat până astăzi în justiţia românească, iar recursul formulat la decizia de arestare preventiva pentru 29 de zile a fost depus la dorinţa învăţătoarei, care speră să beneficieze de circumstanţe atenuante, transmite Mediafax.

"Femeia mi-a spus că şi-a omorât mama pe fondul unor neînţelegeri persistente şi a climatului familial în care trăia. Spune că mama sa nu i-a dat suma de aproximativ 450 de milioane de lei vechi, bani care se aflau într-un cont la bancă şi care îi aparţineau clientei mele. Este o persoană introvertită, nu avea cui să-şi spună supărările, soţul lucra noaptea la o hidrocentrală, nu îi oferea tandreţe.(...) Este în stare de şoc, regretă şi se gândeşte numai la fiica ei. Spune că tragedia a avut loc din cauza mamei sale, care a provocat-o permanent", a declarat Andreea Pana, avocata învăţătoarei.

Potrivit acesteia, clienta sa este o persoană foarte inteligentă, care "ajunsese la capătul răbdării".

Ea a mai spus că femeia şi-a lovit cu cuţitul mama, scena crimei durând aproximativ 20 de minute.

Ulterior, învăţătoarea şi-a lăsat victima pe un scaun, încă în viaţă, şi s-a dus să cumpere medicamente soacrei sale, iar la întoarce a sunat la 112 pentru a anunta că şi-a găsit mama moartă, a mai spus avocata învăţătoarei.

Elena Mirela Marinescu, în vârstă de 37 de ani, învăţătoare la clasa a IV-a C a Şcolii Generale nr. 4 din Curtea de Argeş, a fost arestată preventiv, sâmbătă seară, fiind acuzată că şi-a ucis mama cu 170 de lovituri de cuţit. Învăţătoarea a pr

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Elena Udrea a scăpat definitiv de acuzaţiile din Dosarul Hidroelectrica / Fostul ministru trebuie însă să plătească prejudiciul de 3,5 milioane de euro

News.ro acum o ora
Fostul ministru al Turismului Elena Udrea a scăpat definitiv de Dosarul Hidroelectrica, în care era acuzată că a primit echivalentul a aproape cinci milioane de dolari mită, după ce Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins cererea de repunere a

Cod roșu de furtună în zona montană a județului Bistrița-Năsăud. Zonele unde vântul va atinge și peste 90 de kilometri pe oră

Ziare.com acum o ora
ANM a emis, marţi, 4 iunie, o avertizare cod roşu de furtună, pentru localităţi din judeţul Bistriţa-Năsăud. Potrivit meteorologilor, marţi, în intervalul 14:30 - 15:15, este cod roşu în câteva localităţi din judeţul Bistriţa-Năsăud. Sunt vizate loc

Marile spitale din Londra, atacate cibernetic. Mai multe proceduri medicale au fost suspendate

Mediafax acum 45 minute
Atacul a fost anunţat marţi, iar autorităţile vorbesc despre un „incident IT major”, potrivit Sky News. Au fost afectate mai multe spitale importante, iar unele proceduri au fost suspendate. De asemenea, cazurile urgente au fost redirecţionate către

Inspecția Judiciară: Judecătoarea Ancuța Popoviciu a dat dovadă de gravă neglijență în dosarul lui Vlad Pascu, 2Mai

Gandul acum 33 minute
Inspecția Judiciară a decis că judecătoarea Ancuța Popoviciu a dat dovadă de gravă neglijență în dosarul lui Vlad Pascu, autorul tragediei de la 2 Mai. Este vorba de magistratul care a creat o emoție publică teribilă în momentul în care a întrebat d

Aeronave F-18 Hornet din Finlanda vor executa misiuni NATO de Poliţie Aeriană timp de două luni în România

Ziare.com acum 2 ore
Șapte aeronave F/A-18 Hornet ale Forțelor Aeriene Finlandeze vor executa timp de două luni misiuni de politie aeriană, alături de Forțele Aeriene Române și Forţele Aeriene Regale ale Marii Britanii, în spațiul aerian al României. Șapte aeronave F-18

Adolescent de 16 ani din Bihor în arest preventiv după ce și-a înjunghiat un prieten în timpul unei discuții în contradictoriu

Ziare.com acum o ora
Poliția a anunțat că un adolescent de 16 ani din localitatea Sâniob, din judeţul Bihor a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, după ce şi-a înjunghiat un prieten, un tânăr de 23 de ani. Conflictul dintre cei doi a izbucnit pe fondul unor discuţi

CNSAS verifică documentul care acuză că Nicușor Dan ar fi colaborat cu Securitatea: Nu a fost eliberat de noi

Ziare.com acum o ora
CNSAS a transmis că nu a eliberat documentul care atestă că edilul Capitalei, Nicușor Dan, ar fi colaborat cu Securitatea și a dispus verificarea cu celeritate a raportului oferit presei de către PSD. << În contextul apariției în spațiul public a do

Avertisment ANM: Cod galben de averse pentru 12 județe

Wall-Street.ro acum 5 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o atenţionare meteo Cod galben de averse torenţiale şi vijelii pentru 12 judeţe situate în partea de nord-est a ţării, ce va fi în vigoare pe parcursul zilei de marţi, începând cu ora 12:00. Potri

Cod portocaliu de averse, grindină şi vijelii în nord-vestul României

Mediafax acum 3 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o avertizare de tipul cod portocaliu de averse, grindină şi vijelii. Aceasta este valabilă marţi în nord-vestul României.

[P] Adversarele României fac ultimele reglaje înaintea Campionatului European

HotNews acum o ora
Belgia și Slovacia, două dintre adversarele naționalei României în grupa de la EURO 2024, dispută miercuri, 5 iunie, amicale importante în vederea participării la Campionatul European găzduit de Germania. Pe Betano, cu Bet Builder activat, toate par

Vremea

București
acum

31°
mar.

18°/31°
mie.

18°/30°
joi

18°/32°
vin.

19°/32°
Iasi
acum

23°
mar.

17°/27°
mie.

15°/26°
joi

16°/27°
vin.

18°/30°
Constanta
acum

27°
mar.

19°/27°
mie.

19°/27°
joi

19°/25°
vin.

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

22°
mar.

14°/22°
mie.

13°/23°
joi

14°/25°
vin.

16°/27°
Timisoara
acum

23°
mar.

14°/23°
mie.

14°/26°
joi

16°/29°
vin.

17°/31°