Deși Planul Annan nu a dat rezultate, iar Consiliul de Securitate rămâne profund scindat, se speră că, în acest al 12-lea ceas, masacrul de la Houla va forța comunitatea internațională să acționeze decisiv în dosarul sirian.
La 25 mai, aproape sub nasul observatorilor internaționali din Homs, peste 108 de civili, inclusiv femei și copii, au fost masacrați, foarte probabil, de miliții alevite loiale regimului Assad. Comunitatea din Houla a fost bombardată fără discriminare, apoi escadroanele morții au mers din casă în casă, pentru a fi siguri că nu scapă nimeni. Pentru comunitatea internațională, pare un déjà-vu, din vremea războaielor etnice care însângeraseră Balcanii, în anii ’90. Un supraviețuitor al Srebrenicei chiar s-a regăsit în masacrul sirian: „este bizar cum niciodată, din nou, devine din nou și din nou. Este evident că trăim într-o lume în care Srebrenica este încă posibilă. Ce se întâmplă astăzi în Siria este identic cu ceea ce s-a întâmplat în Bosnia acum 20 de ani“, concluzionează Emir Suljagic pentru Washington Post.
Și totuși, Siria nu este Libia
Este explicația tot mai des formulată de oficialii europeni sau americani. Deși sună mai degrabă ca o scuză pentru a nu lua nicio măsură decisivă, o privire atentă conturează o serie de diferențe. Militar, Siria este o provocare dintr-o ligă superioară: are un sistem aerian defensiv cu mult mai sofisticat decât cel libian. Însă coșmarul planificatorilor militari și motivul pentru care o intervenție internațională terestră se prea poate să nu devină realitate este arsenalul de arme chimice și biologice deținut de regimul Assad.
Totodată, este bine cunoscută susținerea Rusiei față de regimul Assad. În consecință, o rezoluţie a Consiliului de Securitate care să mandateze o misiune internațională de protecție a civililor sirieni prin „toate mijloacele necesare“ este de negândit
